7,50 – despre interpretare la ora de limba română

Voi începe acest articol cu o mică poveste reală – din nefericire nu am găsit linkul către ea în original, dar promit să caut când voi avea timp.

Julian Barnes (un mare scriitor englez contemporan, dacă nu l-ați citit, vi-l recomand cu căldură) află că la Colegiul X (din Statele Unite) se predă literatură engleză contemporană, iar copiii au de făcut un eseu de tipul (foarte-bine-cunoscut și în România) „ce a vrut să spună autorul în opera lui …?” (înlocuiți punctele cu orice titlu doriți)
Deci omul află că profesorul a cerut copiilor să scrie un eseu cu interpretarea unei cărți scrise de el și ce se gândește? Hai să depun și eu un eseu în care să scriu exact ce am vrut să zic în cartea mea. (eseurile fiind corectate cu colțul închis, deci fără a se cunoaște elevul ce a predat lucrarea până în momentul notării tuturor lucrărilor).
Scrie eseul, spune ce avea de spus… iar, la final… ce credeți? Surpriză! Interpretarea lui a fost notată cu calificativul C. Adică un fel de interpretare extrem de mediocră, se putea mai mult, se putea mai bine… înțelegeți, da? asta în contextul în care spusese exact „ce a vrut sa spună autorul”.

Am scris această introducere pentru că această poveste i-o spun Juniorului meu de fiecare dată când i se pare că nota luată la școală nu reprezintă exact cunoștințele lui. (la o evaluare corectă a lor)

7,50 din titlu este nota pe care a luat-o el la prima teză din viața lui – teza de la limba și literatura română.
El este un copil muncitor și chiar bun la limba română – și nu spun asta numai pentru că este copilul meu. Cred că sunt cel mai riguros corector al lui, pentru că numai așa poate evolua, nu ascunzând neștiința. Știe noțiuni de gramatică ce încă nu au fost predate, pentru că niciodată nu i le-am ascuns – dacă vorbeam de substantiv, îi spuneam și despre cazuri. Știa despre articol și felurile lui, adverb, etc încă din clasa a 4-a, când analiza textele cuvânt cu cuvânt, nu pe sărite. Oricum cazurile și articolul le-a făcut la limba germana, în clasa a 4-a, deci aceste noțiunile îi trebuiau și acolo.
Scrie/compune frumos, cu imaginație. Va participa la Concursul de poezie „Gellu Naum” și în vară probabil va avea publicată propria carte de poezii (ilustrata tot de el).
Deci, per ansamblu, se descurcă binișor la această materie…

Și totuși… 7,50 la prima sa teză, cea mai mică notă de până acum și singura lui medie de 9… fix la o materie la care chiar se descurcă…

Când a venit de la teză, mi-a arătat subiectele și rezolvările lui și m-a întrebat: cât crezi că o să iau?
M-am uitat la subiecte, am citit textul primit – un fragment dintr-un text din „Testul de antrenament nr 11 pentru clasa a 8-a” scris de Ioana Nicolaie. Am citit răspunsurile lui la toate cele câte se cereau și i-am spus: 10 nu iei, clar. Eu estimez că vei lua undeva între 9 și 9,40. (între noi fie vorba, textul era horror și cerințele grele-grele).
Peste o săptămâna a venit acasă și mi-a spus: ne-a adus tezele la română, am luat 7,50.
Ok, nu e bai, asta e… de atât s-a putut data asta, hai să vedem lucrarea și unde mai trebuie să mai lucrăm…
Am contactat profesoara de română și mi-a trimis poză după teza lui.
Copilul făcuse ok, mai avea greșeli pe ici, pe colo, nu voi spune că era o teză imaculată. Ratase niște litere pe final de cuvinte (de exemplu scrisese „importan” în loc de „important”), ratase câteva virgule și greșise modul și timpul unui verb. Pentru acestea fusese depunctat cu 0,5 puncte sau ceva de genul.
Dar puncte masive (2 puncte) pierduse la:
– ideea principală a textului + o idee secundară a lui – asta pentru că pur și simplu citise textul într-o altă cheie decât profesoara lui la momentul corecturii- și
– sinonimul lui „voi deveni cea mai grozavă culegătoare”- el scrisese „voi deveni o extraordinară culegătoare”, iar profesoara voia să se păstreze construcția „cea mai…” (deși încă nu făcuseră grade de comparație ale adjectivului). Copilul știa câte ceva și mi-a spus: am pus să fie un superlativ fără însă a avea un pleonasm acolo…

Am avut și o întrevedere cu profesoara de română. Nu pentru a contesta nota, nota a rămas aceeași, la fel și lecția pentru copil – nu întotdeauna nota (sau recompensa) îți evaluează corect cunoștințele – sau cât de multe știi să faci- într-un domeniu, indiferent care ar fi el. El trebuie doar să își vadă de drumul lui.
Am avut discuția doar pentru a-i spune că nu mi se par mari greșeli, impardonabile. Că un text literar poate avea o infinitate de interpretări, iar copilul meu va avea mereu liber la interpretări personale. Mi-a dat dreptate, a vorbit cu copilul și i-a spus că el e foarte bun la limba română.

Acum 2 săptămâni au avut test la română – copilul a luat 9,50. A avut 0,2 puncte pierdute pentru 2 virgule (câte 0,1 puncte pentru fiecare 🙂 ) și 0,3 puncte pierdute pentru că la „Justificați motivul pentru care Minos îi închide pe Dedal și Icar în labirint” a spus că este pentru că cei doi au complotat cu Tezeu ca să-l ucidă pe Minotaur – și nu a scris clar că este o pedeapsă. Nimicuri. Care se adună, însă.

Ca o concluzie, așteptăm să vedem dacă va trece de prima fază la Concursul de poezie „Gellu Naum”, în timp ce scrie la cartea de poezii. Restul – note, lucrări, interpretări – sunt și ele pe aici. Evenimente. Important este că, indiferent de note, atât profesoara cât și noi suntem alături de el, pentru a-l încuraja. Pe bune… nimeni nu îl va întreba, 20 de ani mai târziu, ce notă a avut la lucrarea de limba română, clasa a 5-a, februarie 2022…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: