TEXTUL NARATIV Prezintă derularea unor întâmplări în ordine logică și temporală. Indicii de timp trimit, de obicei, la acțiunea din prim-plan, care reprezintă firul principal al narațiunii. Uneori, aceștia se referă și la alte momente petrecute înainte sau după acțiunea din prim-plan.
NARAȚIUNEA LA PERSOANA I. AUTORUL. NARATORUL. PERSONAJUL
NARATORUL poate relata o întâmplare folosind persoana a III-a sau persoana I, când naratorul este în același timp și personaj. Acesta relatează evenimentele din perspectiva sa. PERSONAJELE îndeplinesc acțiunile, având contribuții diferite la evenimentele relatate. Într-un text narativ literar, personajele pot fi ființe umane, dar și necuvântătoare sau obiecte. Personajele și naratorul nu există în realitate, ci trăiesc doar în paginile cărții, în lumea inventată de autor, adică în ficțiune. AUTORULare o identitate concretă în lumea reală. El construiește o lume imaginară.
1. Definiție: Este o comunicare cu un singur predicat. – Enunțurile simple constituie PROPOZIȚII – Enunțurile simple constituie FRAZE
2. Părțile de propoziție sunt: * PRINCIPALE – suficiente pentru a forma o propoziție – SUBIECT și PREDICAT * SECUNDARE – îmbogățesc sensul propoziției – ATRIBUT și COMPLEMENT
PREDICATUL este partea principală de propoziție care arată ce face subiectul. SUBIECTUL este partea principală de propoziție care arată cine face acțiunea exprimată de predicat.
Predicatul: – poate fi exprimat și printr-o interjecție (Vai de voi! Bravo!) – poate lipsi, rolul lui fiind preluat de alte cuvinte cu intonație specifică (Gura! Foc! Da!)
3. Clasificare după alcătuire – simple -> subiect + predicat (Ei mănâncă.) – compuse -> subiect + predicat + cel puțin o parte de vorbire secundară (Ei mănâncă tot timpul.)
A fost EȘEC sau EXPERIENȚĂ? Depinde numai de noi cum privim aceste evenimente școlare. Din nefericire, în momentul de față, media claselor V-VIII contează la admiterea la liceu, din fericire NU CRED în „licee bune” și „licee slabe”. Sau am o altă percepție asupra „bunului” și „slabului”, în sensul că un liceu bun nu este cel în care se intră cu medii mari, ci cel în care profesorii te susțin, îți explică, nu te vânează, sunt mereu alături de tine. Așadar, o medie de 9 chiar nu contează.
Întotdeauna am încercat să îi spun și să îl fac să înțeleagă faptul că nu există eșec, ci numai experiență. Dacă o notă mică este privită ca tragedie națională, atunci mai mult ca sigur că se va eșua în acel domeniu. Acolo unde există frică și neîncredere va fi, întotdeauna, și eșec. Nu, nota mică nu este nici un lucru bun, dar ea ar trebui să fie impulsul spre a dori mai mult de la propria persoană, un exercițiu de perseverență.
Săptămâna trecută juniorul a primit Marele Premiu Apolodor la Festivalul de Poezie „Gellu Naum”. Cinci scriitori „adevărați”, care sunt parte din Uniunea Scriitorilor, juriul adică, au avut încredere în el și i-au acordat cel mai mare premiu pe care l-ar fi putut primi. Mai mult, a luat Mențiune la Olimpiada de lingvistică, etapa națională, fără măcar să studieze o singură zi (nu pentru că nu ar fi vrut, ci s-a nimerit să fie într-o perioadă foarte aglomerată, plină de teste și de proiecte).
Pur și simplu și-a văzut înainte de drumul lui și nu s-a lăsat doborât de cea mai mică notă primită în acest an școlar. Normal, a avut momente în care s-a îndoit de puterile și capacitățile lui. Am fost lângă el și l-am susținut și noi, părinții, și profesorii minunați pe care îi are la școală.
Iar de fiecare dată când a fost pe punctul de a renunța i-am arătat videoclipul de mai jos. Pentru că se va întâmpla, în viața asta, să cadă de multe ori. Dar important este să se ridice și să o ia de la capăt cu și mai multă încredere în propriile forțe și cu și mai multă dorință de perfecționare.
“Nu pierd niciodata. Ori castig, ori invat.” – Nelson Mandela
Dați-mi voie să vă vorbesc astăzi despre Olimpiada de Benzi Desenate, Ediția a II-a 2022. Știu, nu pare o olimpiadă „clasică”… dar să știți că am văzut mulți copii pasionați de benzi desenate.
Școala nu trebuie să fie numai despre română și matematică, iar conceperea de benzi desenate presupune imaginație, în primul rând. Copilul trebuie să scrie o poveste, apoi să o imagineze în desene. E un exercițiu complex aș spune dar știți… unii preferă această variantă unor compuneri clasice.
La Olimpiadă pot participa elevi de toate vârstele, de la clasa I până la clasa a XII-a. Sub egida Comitetului Olimpic și Sportiv Român și a Academiei Olimpice Române, ediția din acest an este dedicată Jocurilor Olimpice de iarnă și se va desfășura sub motto-ul Împreună pentru un viitor comun (motto official al JO de iarnă de la Beijing 2022). Regulamentul complet îl puteți găsi AICI. Pe lângă Regulament, în secțiunea de „Comentarii”, sunt și instrucțiuni despre cum se realizează o bandă desenată.
Vă recomand să îi încurajați pe cei mici să participe. S-ar putea să le descoperiți o nouă pasiune…
Voi începe acest articol cu o mică poveste reală – din nefericire nu am găsit linkul către ea în original, dar promit să caut când voi avea timp.
Ian McEwan (un mare scriitor englez contemporan, dacă nu l-ați citit, vi-l recomand cu căldură) află că la Colegiul X (din Statele Unite) se predă literatură engleză contemporană, iar copiii au de făcut un eseu de tipul (foarte-bine-cunoscut și în România) „ce a vrut să spună autorul în opera lui …?” (înlocuiți punctele cu orice titlu doriți) Deci omul află că profesorul a cerut copiilor să scrie un eseu cu interpretarea unei cărți scrise de el și ce se gândește? Hai să depun și eu un eseu în care să scriu exact ce am vrut să zic în cartea mea. (eseurile fiind corectate cu colțul închis, deci fără a se cunoaște elevul ce a predat lucrarea până în momentul notării tuturor lucrărilor). Scrie eseul, spune ce avea de spus… iar, la final… ce credeți? Surpriză! Interpretarea lui a fost notată cu calificativul C. Adică un fel de interpretare extrem de mediocră, se putea mai mult, se putea mai bine… înțelegeți, da? asta în contextul în care spusese exact „ce a vrut sa spună autorul”.
Am scris această introducere pentru că această poveste i-o spun Juniorului meu de fiecare dată când i se pare că nota luată la școală nu reprezintă exact cunoștințele lui. (la o evaluare corectă a lor)
7,50 din titlu este nota pe care a luat-o el la prima teză din viața lui – teza de la limba și literatura română. El este un copil muncitor și chiar bun la limba română – și nu spun asta numai pentru că este copilul meu. Cred că sunt cel mai riguros corector al lui, pentru că numai așa poate evolua, nu ascunzând neștiința. Știe noțiuni de gramatică ce încă nu au fost predate, pentru că niciodată nu i le-am ascuns – dacă vorbeam de substantiv, îi spuneam și despre cazuri. Știa despre articol și felurile lui, adverb, etc încă din clasa a 4-a, când analiza textele cuvânt cu cuvânt, nu pe sărite. Oricum cazurile și articolul le-a făcut la limba germana, în clasa a 4-a, deci aceste noțiunile îi trebuiau și acolo. Scrie/compune frumos, cu imaginație. Va participa la Concursul de poezie „Gellu Naum” și în vară probabil va avea publicată propria carte de poezii (ilustrata tot de el). Deci, per ansamblu, se descurcă binișor la această materie…
Și totuși… 7,50 la prima sa teză, cea mai mică notă de până acum și singura lui medie de 9… fix la o materie la care chiar se descurcă…
Când a venit de la teză, mi-a arătat subiectele și rezolvările lui și m-a întrebat: cât crezi că o să iau? M-am uitat la subiecte, am citit textul primit – un fragment dintr-un text din „Testul de antrenament nr 11 pentru clasa a 8-a” scris de Ioana Nicolaie. Am citit răspunsurile lui la toate cele câte se cereau și i-am spus: 10 nu iei, clar. Eu estimez că vei lua undeva între 9 și 9,40. (între noi fie vorba, textul era horror și cerințele grele-grele). Peste o săptămâna a venit acasă și mi-a spus: ne-a adus tezele la română, am luat 7,50. Ok, nu e bai, asta e… de atât s-a putut data asta, hai să vedem lucrarea și unde mai trebuie să mai lucrăm… Am contactat profesoara de română și mi-a trimis poză după teza lui. Copilul făcuse ok, mai avea greșeli pe ici, pe colo, nu voi spune că era o teză imaculată. Ratase niște litere pe final de cuvinte (de exemplu scrisese „importan” în loc de „important”), ratase câteva virgule și greșise modul și timpul unui verb. Pentru acestea fusese depunctat cu 0,5 puncte sau ceva de genul. Dar puncte masive (2 puncte) pierduse la: – ideea principală a textului + o idee secundară a lui – asta pentru că pur și simplu citise textul într-o altă cheie decât profesoara lui la momentul corecturii- și – sinonimul lui „voi deveni cea mai grozavă culegătoare”- el scrisese „voi deveni oextraordinară culegătoare”, iar profesoara voia să se păstreze construcția „cea mai…” (deși încă nu făcuseră grade de comparație ale adjectivului). Copilul știa câte ceva și mi-a spus: am pus să fie un superlativ fără însă a avea un pleonasm acolo…
Am avut și o întrevedere cu profesoara de română. Nu pentru a contesta nota, nota a rămas aceeași, la fel și lecția pentru copil – nu întotdeauna nota (sau recompensa) îți evaluează corect cunoștințele – sau cât de multe știi să faci- într-un domeniu, indiferent care ar fi el. El trebuie doar să își vadă de drumul lui. Am avut discuția doar pentru a-i spune că nu mi se par mari greșeli, impardonabile. Că un text literar poate avea o infinitate de interpretări, iar copilul meu va avea mereu liber la interpretări personale. Mi-a dat dreptate, a vorbit cu copilul și i-a spus că el e foarte bun la limba română.
…
Acum 2 săptămâni au avut test la română – copilul a luat 9,50. A avut 0,2 puncte pierdute pentru 2 virgule (câte 0,1 puncte pentru fiecare 🙂 ) și 0,3 puncte pierdute pentru că la „Justificați motivul pentru care Minos îi închide pe Dedal și Icar în labirint” a spus că este pentru că cei doi au complotat cu Tezeu ca să-l ucidă pe Minotaur – și nu a scris clar că este o pedeapsă. Nimicuri. Care se adună, însă.
Ca o concluzie, așteptăm să vedem dacă va trece de prima fază la Concursul de poezie „Gellu Naum”, în timp ce scrie la cartea de poezii. Restul – note, lucrări, interpretări – sunt și ele pe aici. Evenimente. Important este că, indiferent de note, atât profesoara cât și noi suntem alături de el, pentru a-l încuraja. Pe bune… nimeni nu îl va întreba, 20 de ani mai târziu, ce notă a avut la lucrarea de limba română, clasa a 5-a, februarie 2022…
Arătați că 292001 se poate scrie ca o sumă de 3 pătrate perfecte.
Arătați că 1002013 se poate scrie ca o sumă de două pătrate perfecte.
Arătați că 252011 se poate scrie ca o sumă de două pătrate perfecte.
Scrieți numărul 652001 ca sumă de două pătrate perfecte în două moduri.
In general, aceste probleme intimidează prin faptul că vedem un număr la o putere foarte mare. Dar, odată ce știm metoda de rezolvare generală, ele vor deveni foarte ușoare.
Teorie importantă: x(a+b) = x*a + x*b x(a-b) = x*a – x*b (x*y)z = xz * yz și deci xz*yz = (x*y)z
Să luăm prima problemă: Arătați că 292001 se poate scrie ca o sumă de 3 pătrate perfecte. – în primul rând observăm care este baza – în acest caz este 29; – putem să scriem 29 ca sumă de 3 pătrate perfecte (așa cum cere problema)? * dacă DA, atunci din 292001 vom „rupe” un 29; * dacă NU, vor trebui făcute alte artificii matematice (la problemele obișnuite NU este cazul); – în cazul nostru, 29 = 22 + 32+42, deci vom putea „rupe” un 29 din 292001 – vom scrie deci: 292001 = 29 * 292000 – îl înlocuim pe 29 cu suma de pătrate perfecte => 292001 = 29 * 292000 = (22+32+42)*292000 – desfacem paranteza: (22+32+42)*292000 = 22*292000 +32*292000+42*292000 – aducem totul la exponent 2 (sau 2*x): 22*292000 +32*292000+42*292000 = 22*291000*2 + 32*291000*2 + 42*291000*2 – scriem toata expresia ca sumă de pătrate perfecte, adică exact ce ne cere problema: (2*291000)2 + (3*291000)2 + (4*291000)2
Vă invit pe voi să exersați metoda, rezolvându-le pe celelalte 3 propuse mai sus.
A început școala iar eu sper să îmi reiau activitatea pe acest blog. Prima postare, după atâta vreme, va fi despre un nou început pentru noi: în septembrie Junior a început clasa a V-a la o școală nouă.
A fost un început de septembrie foarte agitat, pentru că, inițial, nimic nu prevestea această schimbare. Noi, părinții, lucrăm de acasă de când ne-a învăluit pandemia. Anul trecut au existat câteva zvonuri cum că sediile serviciilor noastre se vor muta în alte zone, fapt care va afecta dusul si adusul copilului la/de la școală, dar am spus sa nu ne luăm după vorbe. Și nu ne-am luat. Vom vedea ce vom face, ne-am spus…
Timpul a trecut, a venit septembrie, săptămâna de dinaintea începerea școlii, am semnat un nou contract cu școala la care Junior mergea încă din clasa pregătitoare și ne-am pregătit pentru noul an școlar. Șiii… fix în ziua următoare soțul meu (responsabil cu dus-adus copil la/de la școală) a aflat că zvonul s-a transformat în realitate: sediu serviciului a fost mutat exact peste drum de locuința noastră.
Pentru bucureșteni asta este ca și când Dumnezeu îți pune mâna în cap. Dar, odată cu această mișcare, ne-am dat seama că școala copilului s-a îndepărtat și ne va fi extrem de greu să îl lăsăm tot acolo.
Așa că… în 2 săptămâni am făcut o cercetare amănunțită a opțiunilor – școli mai aproape de casă/joburi, ce oferă, cum arată, cum ajungem la ele, ce rezultate au pe mai departe. Iar din lista lungă de 5-6 școli a rămas una, căreia, cu mari emoții, i-a trecut pragul pe data de 14 septembrie.
Pe data de 14 septembrie a început perioada de probă și de acomodare, care s-a încheiat cu succes, iar de ieri este, oficial, elev al școlii (odată cu accesul in platforma școlii, trecutul lui în catalogul clasei, mișcări finale de foi matricole si alte asemenea formalități).
Iar acum câteva cuvinte despre noua școală, la care se duce extrem de încântat (am avut câteva temeri, recunosc, dar s-a adaptat foarte bine), pe care le știu din poveștile lui (o parte-dotările- le-am văzut când am vizitat școala) și care m-au bucurat enorm: – au săli de clasă mari, luminoase, bine organizate, tablă interactivă în fiecare clasă. – au laboratoare -istorie, geografie, științe (biologie, fizică, chimie), informatică, săli speciale de limbi străine, de pictură, de muzică… nu vorbesc de sala de sport – imensă, plus câteva terenuri de sport afară (de baschet, de fotbal) pe care chiar le folosesc. Subliniez asta, pentru că am mai auzit: există laborator de biologie, dar nu facem nimic acolo… Chiar dacă a fost prima săptămână, au făcut experimente, au observat roci la geografie, au studiat texte drăguțe la istorie – la anumite materii au un nivel extrem de ridicat. M-am uitat zi de zi pe caietele lui de română și matematică și au recapitulat cu mult peste programă. Evaluarea Națională de clasa a IV-a pare o joacă pe lângă recapitulările lor. L-am întrebat pe Junior dacă a știut să rezolve sarcinile de lucru. Mi-a spus că da, doar uneori a avut nevoie de ajutor, dar – aici vine noutatea, au 2 profesori: unul predă, unul este de sprijin, stă și urmărește copiii, astfel încât cei care rămân în urmă pentru că au un ritm mai lent (nu este nicio problemă, până la urmă), cei care nu rezolvă corect (nici asta nu este o problema, sunt apreciați pentru că au încercat să rezolve singuri), sunt îndrumați. Nu există frustrări, nu li se pare nimic imposibil, totul se rezolvă calm și pe mai multe planuri dacă este nevoie. – limbile străine sunt avansate și o parte din ele sunt ținute de nativi. La limba engleză clar va trebui să mai lucrez cu Junior, nu pentru că școala nu s-ar putea ocupa, dar pentru că vrea el să ajungă la un nivel la care să se simtă confortabil la oră. Lucrează după manuale Oxford – nivel B1. La germană încă nu știu ce să zic, inițial s-a dus la grupa de începători pentru că a vrut să fie cu colegii lui (niciunul nu a mai făcut germană), dar la predare aproape a monopolizat discuțiile (doamna profesoara, o doamnă minunată și diriginta lor, de altfel, întreba copiii diverse noțiuni, ca introducere în subiect, iar ce ar fi trebuit să fie retorism se transforma în întrebare la care Junior musai răspundea :)). Astfel încât am vorbit cu copilul despre opțiunea lui, cu doamna profesoară, iar de mâine va merge într-o grupă de avansați la germană – aștept cu interes feedbackul lui și al celeilalte doamne de germană care predă acestei grupe. – piesa de rezistență: cantina. De aici aflu cele mai tari povești despre școală. Când vine acasă, face un duș bun și începe să îmi povestească entuziasmat ce s-a mai întâmplat la școală. Întâi îmi spune despre ore/fiecare oră, apoi, abia la sfârșit – poveștile de la cantină- pentru că ele cer timp și trebuie disecate pe îndelete…
Ar mai fi multe de povestit, dar le voi lăsa și pentru alte dăți…
Succes tuturor, copii, dascăli, părinți, bunici, în noul an școlar!
Mai jos sunt sintetizate câteva noțiuni teoretice despre DREAPTĂ (semidreaptă, segmentul de dreaptă, drepte perpendiculare, drepte paralele) și despre UNGHIURI (mărimea unghiurilor, unghiuri complementare, unghiuri suplementare, unghiuri adiacente și unghiuri opuse la vârf).
Spor la studiu! Și nu uitați: geometrie înseamnă tot ceea ce ne înconjoară!
Sunt convinsă că știți prea bine acele postări-bombă feisbuciene, virale inclusiv pe LinkedIn, care spun așa: Numai un GENIU!!! poate rezolva corect exercițiul: 2×2-2+2+2-2:2… și tot așa o mulțime de aceeași cifră și diverse operații (de bază) cu ea. Iar la final urmează o ploaie de comentarii cu răspunsuri care de care mai diferite, de parcă am fi la Bingo, s-ar învârti o roată mare cu multe bile cu diverse numere scrise pe ele și s-ar extrage la nimereala 1, 2, 5, 7, 10, 20, 101 numere diferite.
Exact asta am trăit ieri într-un grup de ajutor pentru clasa a 5-a (când am timp mai ajut copii -pe care nu îi cunosc- la diverse materii, pentru că uneori se găsesc în încurcătură cu temele). Se dădea o problemă nu foarte complicată (adică i-am dat-o eu copilului de clasa a 4-a și a rezolvat-o fără probleme) care se rezolva grafic prin metoda drumului invers (cel mai simplu).
Vă las aici problema, să vă distrați și voi cu ea (puteți scrie răspunsurile în comentarii):
Răspunsurile au fost, pe rând: 10; 10, 5; 6; 7; 6,5; 5 și chiar 4,5.
Iar cel care ceruse ajutorul era complet debusolat de atâtea variante primite. I-am făcut repede o schemă colorată, așa cum îi fac juniorului atunci când are nevoie de ajutor la matematică și am postat-o, împreună cu toți pașii, întrebările, ecuațiile și chiar și proba.
Acesta a fost punctul în care a început marea distracție. Nu pentru că elevul care solicitase ajutorul nu a înțeles, ci pentru că persoanele (adulte) care dăduseră alte rezultate au sărit ca ulii să îmi explice cât de greșit am rezolvat problema și ce notă mică va avea elevul la clasă dacă va face așa rezolvările problemelor în viitor. (ca regulă generală nu dau o simplă rezolvare de copiat și cu asta basta, ci o explicație)
În principiu aș fi ignorat rezolvările greșite (deși nu e tocmai bine – pentru copii, nu pentru adulți) dar de data aceasta am hotărât să stau pe baricade.
Cel puțin 4-5 ore am explicat unor diverși adulți unde greșesc în rezolvare. A fost… greu, mult mai greu ca la copii. Pentru că nu voiau să accepte în ruptul capului să abandoneze rezolvarea făcută de ei până atunci și să înceapă de la zero, o regândire a problemei. Dar nu am abandonat. Rând pe rând, au descoperit unde erau erorile și astfel au ajuns la rezultatul corect. A durat… o noapte pentru a rezolva corect problema.
Mai puțin o persoană. Care mi-a adus argumentul perfect pentru răspunsul dânsei la problemă (chiar dacă era greșit): Eu dau meditații (n.m. la matematică) de 20 de ani, așa că știu ce vorbesc și nu greșesc.
…
Sunt puțin panicată de ce am văzut. Aveam de gând să îmi mut copilul la o altă școală dar acum zic pas pentru că îi știu viitoarea profesoară de matematică. La o altă școală… Dacă nimerește vreun profesor din acesta absolut la matematică și îi cere să rezolve greșit problemele? Dacă nici măcar nu îl lasă să își spună părerea despre o rezolvare? Dacă argumentul suprem este: Eu sunt profesor, dau meditații din Neolitic, așa că nu pot greși niciodată, nicicum, nu mă contrazice? Ce aș putea să îi spun copilului? Cum l-aș putea îndruma și ajuta?
FOSILELE sunt resturile sau urmele unor animale sau plante care au trăit în trecutul îndepărtat.
Cu ajutorul lor, cercetătorii au putut reconstitui: – ce viețuitoare (animale, plante, insecte) au existat – evoluția lor în timp – condițiile de viață – pe parcursul a milioane de ani
Unele fosile: cărbunii, petrolul, gazele naturale, există și astăzi la mare adâncime. Sunt RESURSE.
Cutremurele, alunecările de teren, topirea ghețarilor fie distrug, fie scot la lumină aceste dovezi. Reconstituirea este dificilă, fiind găsite părți ale organismelor, rar întregi. Scheletul, urmele imprimate – se pietrifică. S-au păstrat în: * blocuri de gheață * lavă * cenușă * sol
Au fost găsite fosile, începând cu organismele mici (viermi, meduze, bureți, etc), plante, animale (de la cele mai mici la cele mai mari)
DINOZAURII – au dispărut în urmă cu aprox. 65 milioane de ani – au apărut pe Terra cu aprox. 220 milioane de ani în urmă – unii erau giganți, alții pitici (câteva zeci de centimetri) – se înmulțeau prin ouă – se deplasau: mers, zbor, înot
MAMUȚII – răspândiți în Africa, Asia și nordul Europei – dimensiuni impresionante, de 3 m. înălțime, colți uriași – acoperiți cu blană, chiar și pe trompă
PEȘTERA URȘILOR – aici s-au descoperit: – fosile ale URSULUI DE CAVERNĂ (Ursus spelaeus), dispărut în urmă cu 15.000 de ani – fosile de capră neagră – fosile ale leului de peșteră – fosile ale hienei de peșteră
CHIHLIMBARUL – format n urmă cu aprox. 260 milioane de ani în urmă – provine din rășina arborilor de odinioară – unele au înglobat insecte și alte organisme
Dinspre interior spre exterior, Pământul este alcătuit din 3 straturi, diferite ca stare de agregare, compoziție, temperatură, densitate: – nucleu – manta – scoarță terestră
Structura internă a Terrei
NUCLEUL – este partea centrală (miezul) planetei. Se desfășoară din punctul central al Terrei până la 2900 km adâncime de la suprafață. Se compune din: * NUCLEU INTERN –solid, alcătuit în special din elemente grele (nichel, fier), cu densitate ridicată * NUCLEU EXTERN – materie în stare lichidă
MANTAUA – este învelișul cuprins între 2900 km și cca. 70 km de la suprafața Terrei (mai mult sun continente). Este formată din: * MANTA INFERIOARĂ – materie în stare solidă * MANTA SUPERIOARĂ (ASTENOSFERA) – unde se găsește o pătură de magmă – materie topită, cu temperaturi peste 1000 grade Celsius, aflată într-o mișcare continuă, sub formă de curenți ascendenți și descendenți, ce duc la modelarea scoarței terestre.
SCOARȚA TERESTRĂ – este învelișul extern ce acoperă mantaua. Este formată din: * SCOARȚA CONTINENTALĂ – 20-80 km * SCOARȚA OCEANICĂ – 5-15 km
Recapitulăm!
Pământul este alcătuit din 3 straturi: NUCLEU, MANTA, SCOARȚA TERESTRĂ.
Nucleul– INTERN (solid) și EXTERN (lichid) Mantaua– INFERIOARĂ (solidă) și SUPERIOARĂ (magmă, materie topită aflată în mișcare continuă) Scoarța terestră – CONTINENTALĂ și OCEANICĂ
Mai jos, un video drăguț cu structura Terrei.
ALCĂTUIREA SCOARȚEI TERESTRE
Scoarța este alcătuită din minerale și roci.
MINERALELE – stare solidă – excepție mercurul. – sunt elemente cu proprietăți fizice și chimice constante – pot fi alcătuite dintr-un singur element chimic (aur, argint, etc) sau din mai multe elemente (sare, cuarț) – sunt identificate după: structura internă, culoare, duritate, formă, densitate, transparență, felul în care se sparg, etc
ROCILE – se formează din asocierea naturală a mineralelor prin: a) consolidarea materiei topite la suprafață sau în adâncime. Sunt roci foarte rezistente. Ex: andezit, bazalt, granit (roci magmatice) b) depunerea materialelor provenite din distrugerea unor roci preexistente. Ex: calcarul, travertinul, argila, marnele ( roci sedimentare) c) transformarea rocilor preexistente (magmatice sau sedimentare) în condiții de temperaturi ridicate și presiuni foarte mari. (roci metamorfice) Ex: șisturile cristaline, gnaisul, marmura
În ecosistem, viețuitoarele depind una de cealaltă.
Își obțin hrana în 3 moduri: * produc * consumă * descompun
În funcție de modalitățile de hrănire, viețuitoarele se grupează în CATEGORII TROFICE.
Energia necesară tuturor organismelor intră în ecosistem doar la nivelul PRODUCĂTORILOR, care își pregătesc singuri hrana. – ECOSISTEME TERESTRE – PLANTELE – cei mai importanți producători, reprezintă prima verigă în majoritatea lanțurilor trofice. – ECOSISTEME ACVATICE – ALGELEși FITOPLANCTONUL (diatomee, euglene) – PEȘTERI, IZVOARE și CRATERE HIDROTERMALE – BACTERIILE
Organismele care nu își pot produce hrana sunt CONSUMATORI. (animale, ciuperci, unele protiste și bacterii) Consumatorii își obțin energia necesară creșterii, mișcării și producerii de căldură astfel: 1) CONSUMATORII PRIMARI -> se hrănesc doar cu plante, alge și protiste verzi (euglena) și se numesc FITOFAGE sau ERBIVORE. Exemple: insecte (lăcusta), melci rozătoare (marmota, castorul), rumegătoarele mari (căprioare, reni, vaci, etc), peștii fitofagi, crustaceele mici, etc. 2) CONSUMATORII SECUNDARI -> se hrănesc cu consumatorii primari, sunt animale CARNIVORE Exemple: insecte carnivore, păienjeni, pești carnivori (știuca, tonul), păsări insectivore (ciocănitoarea), etc 3) CONSUMATORI TERȚIARI -> se hrănesc cu alte animale carnivore și sunt animale CARNIVORE. Sunt animale de pradă – PRĂDĂTORI – care au corpul adaptat vânătorii active Exemple: uliul, bufnița, rechinul, balena ucigașă, orca, leul, etc 4) CONSUMATORI CUATERNARI -> sunt carnivore prădătoare mari, în majoritatea lanțurilor trofice fiind ultima verigă. Tot pe ultimele poziții în lanțul trofic se află și PARAZIȚII.
DESCOMPUNĂTORII – sunt bacterii sau fungi care se hrănesc pe substratul reprezentat de organismele moarte. Descompun materia în substanțe simple, reciclează nutrienții și asigură reîntoarcerea mineralelor în sol, pentru ca plantele să se hrănească. Astfel se închide circuitul materiei în ecosistem.
LANȚ TROFIC = o serie de organisme ce transferă materie și energie de la o categorie trofică la alta
O anumită specie poate face parte din mai multe lanțuri, iar consumatorii pot ocupa poziții diferite.
REȚEAUA TROFICĂ = totalitatea lanțurilor trofice dintr-un ecosistem
Nu mai avem răbdare să citim în întregime un enunț al unui exercițiu de ciclu primar. Ne repezim să arătăm cu degetul, acuzator, un colectiv de profesori care au conceput un manual că sunt proști, neatenți, necunoscători ai materiei pe care o prezintă copiilor, fără să vedem, de fapt, ce le cer ei copiilor: atenție în citirea cerințelor.
Nu mai avem răbdare să verificăm sursa unei postări acuzatoare, pe rețelele sociale. Dacă așa a constatat individul X atunci acela este adevărul: nu poate greși, nu poate răspândi o informație falsă. Mai mult, trebuie sprijinit în răspândirea informațiilor false, atâta timp cât lovim într-o direcție sau în alta.
Nu mai avem răbdare să ne înțelegem colegii de breaslă, dascălii de pe orice nivel: întorși unii împotriva celorlalți, rupem legaturile și așa slăbite de factori externi. Avem impresia că profesorul de mate face prea puțin, profesoara de istorie nu își ține ora cum trebuie, educatoarea trimite prea multe fișe pe care trebuie să le facem împreună cu copilul, în timp ce și noi avem treburile noastre, că invățătorul ar trebui să își dea mai mult interesul și să nu mai insiste atât pe litera m.
Nu mai avem răbdare, ca profesori, să stăm și să înțelegem copilul. Să vedem ce îl doare, ce îl deranjează, cum i-ar plăcea să învețe, ce l-ar atrage pentru a studia mai mult materia predată. Nu mai avem răbdare pentru că trebuie predată exact materia aceasta, exact programa asta, exact aceste noțiuni. Nimic în plus, nimic în minus, toate trebuie marcate în catastif. Noțiunile, înțelese sau nu, asimilate sau nu, interiorizate sau nu, au fost predate, bifate, mergem mai departe…
Nu mai avem răbdare, ca părinți, să le explicăm copiilor că profesorii sunt tot oameni. Că profesorii au și ei zile bune și zile mai puțin bune, zile liniștite sau zile mai agitate. Că trebuie înțelegere și răbdare și iubire.
Nu mai avem răbdare să construim punți de comunicare între toți actorii implicați în actul educațional: părinți-dascăli-copii-directori-școală.
Și chiar și acest articol a fost scris pentru că nu mai am răbdare să citesc postări ca cea de mai jos, pe rețelele sociale. (punctul de plecare al primului paragraf)
Și ar trebui să ne găsim repede-repede resurse și răbdarea cea pierdută pentru că s-ar putea ca timpul să nu mai aibă răbdare cu noi, iar cei ce vor plăti pentru această mare lipsă să fie chiar copiii nostri.
Ce este FONETICA? Ce sunt VOCALELE, SEMIVOCALELE, CONSOANELE? Cum recunoaștem DIFTONGUL, TRIFTONGUL, HIATUL? Când nu se pot forma diftongi? Dar triftongi? Toate aceste informații sunt cuprinse în fișa de mai jos.
Trăim timpuri… diferite. Școală online, servicii online, stăm mult în casă, ieșim numai pentru cumpărături de strictă necesitate. Ne mai si plimbăm în weekend, dar numai în locuri puțin populate.
Săptămâna aceasta școala copilului și-a modificat puțin programul, în sensul că s-a mai renunțat la o parte din orele online. Nu vă grăbiți să trageți concluzii… copilul făcea ore online de la ora 8:30 până la ora 16:30. Am discutat cu școala că sunt foarte multe ore petrecute în fața calculatorului și ieri au avut ore numai până la 13:15. Apoi masa și ceva muncă independentă la română și matematică (ei făceau online aceste consolidări de română și matematică).
Cum Junior a terminat destul de repede munca independentă (da, l-am controlat și eu înainte de a trimite poze doamnei învățătoare, pentru că pentru mine contează foarte mult să știu ce mai trebuie să repetăm și să nu mă bazez numai pe școală – suntem un întreg: copil-școală/profesori-părinte în beneficiul copilului) iar o parte din ședințele mele s-au amânat (da, și eu lucrez de acasă, am multe ședinte și analize de făcut și…) l-am cooptat la desenatul de felicitări de Crăciun, o îndeletnicire pe care o avem de când domnișorul abia ținea creionul în mână.
I-am explicat câteva lucruri, am discutat despre metode inedite – de exemplu de a lucra pe bucăți de hârtie groasă, rupte cu mâna, astfel încât marginile să nu fie drepte. Deși la început retincent – la final s-a arătat mulțumit de rezultat.
Mai jos cele 2 felicitări pictate ieri – sperăm ca astăzi să ne continuăm „aventura”, după ore. Poza care introduce articolul este un plic pentru una dintre cele 2 felicitări, personalizat și el.
Felicitare de Crăciun cu cei Trei Magi închinându-se Pruncului Iisus
Felicitare de Crăciun cu Iosif, Fecioara Maria și Pruncul Iisus
Ca materiale folosite, dacă vreți să încercați: – pentru plic – marker fin negru și pixuri cu gel cu sclipici – pentru felicitări- hârtie de 190g (se găsesc blocuri de desen cu tipul acesta de hârtie), culori tempera, felicitare blank cu plic, aracet
Ce este ATRIBUTUL? La ce întrebări răspunde? Prin ce părți de vorbire poate fi exprimat? Mai jos aveți o sinteză cu toate aceste informații. Spor la studiu!
Recapitulăm: – despre PROPOZIȚIE, în general, AICI – despre SUBIECT – AICI – despre PREDICAT – AICI
Săptămâna trecută, pe un grup mixt de profesori-părinți și pornind de la un total alt subiect, am avut o discuție interesantă -și destul de aprinsă aș spune- despre temele zilnice, de weekend și de vacanță ale copiilor din ciclul primar și din cel gimnazial. Nimerisem undeva, la mijloc, între 2 tabere clar delimitate, pe care probabil le intuiți ușor: tabăra „trebuie teme, multe, multe, că și așa am acum ore de 25 de minute” și tabăra „fără teme, deloc teme că uite cum fac „finlandejii” ăia deștepti sau mai știu eu cine”
Și de aici o întreagă discuție în care fiecare tabără TREBUIA să dea în cap celeilate, TREBUIA să aibă dreptate.
Bun, bun, dar cu temele cum rămâne? Și până la urmă cine are dreptate?
Păi… amândouă taberele. Problema este cum sunt văzute și date temele în acest moment.
Țin minte că prin clasa a 2-a juniorul meu a primit o temă de weekend colosală la matematica. El iubește matematica, dar ce primise era mult peste imaginație: erau 4 foi de culegere (probabil de clasa a 3-a, pentru că oricum nu erau noțiuni studiate), scrise mărunt. Tema și-a făcut-o, nu pentru că l-am obligat eu, ci pentru că nu concepea să se ducă la școală fără tema terminată, dar ne-a luat tot weekendul să o facem. (spun ne-a luat pentru că a trebuit să stau lângă el și să îi explic toate noțiunile care nu fuseseră predate – și care au fost predate, mai apoi, în clasa a 3-a). Nu am gătit, nu am spălat, nu ne-am plimbat, nu…, nu ne-am ridicat de pe scaune. A scris 18 pagini de caiet studențesc cu rezolvări, iar după nu a mai vrut să audă de nicio temă. Și nici eu.
Deci nu trebuie teme…
Oh, ba da, teme trebuie. Trebuie teme zilnice, teme de weekend și teme de vacanță. Dar trebuie regândite și bine calibrate, în funcție de vârstă, nivelul de pregătire al copiilor, celelalte materii, deci o abordare holistă. Ceea ce e foarte greu de găsit în școala românească, mai ales la gimnaziu unde este fiecare materie cu profesorul ei. Să vorbească profu’ de română, cu cel de mate, cu cel de biologie și cu cel de istorie și să găsească o balanță a temelor astfel încât copilul să nu iasă la final de zi epuizat? Asta este IM-PO-SI-BIL! Deși ar trebui să fie normalul.
În opinia mea copilul ar trebui să primească: 1. teme mici, foarte mici, zilnic. Pentru exercitiu, pentru a fixa cunoștințele studiate în acea zi la școală. Teme punctiforme, care să nu îi ia mai mult de 1-2 ore. (total, la toate materiile). Să aibă restul de timp să citescă, să practice un sport, să se odihnească, să își urmeze și pasiunile… 2. teme mai generoase, în weekend. Când zic teme mai generoase nu zic 18 pagini de caiet studențesc, dar nici 2 exerciții. Trebuie teme elaborate de către profesor din toată materia săptămânală, poate chiar din tot capitolul predat până în acel moment. Copilul să fie îndemnat să le facă singur. Părinții să fie rugați de profesor să verifice numai dacă copilul își face tema, dar să nu intervină în niciun fel asupra ei. Elevii să lase loc liber acolo unde chiar nu știu și să treacă mai departe, dar să înțeleagă clar că în clasă profesorul le va explica ceea ce nu au știut să facă. Aceste teme sunt foarte importante din punctul meu de vedere: pe de o parte continuă fixarea noțiunilor (pe termen lung de data aceasta) la copil și dezvoltarea unei imagini mai ample asupra noțiunilor studiate, iar pe de altă parte sunt un important feedback pentru profesor: dascălul află ce noțiuni mai trebuie aprofundate de elevul X sau Y sau dacă mai mulți elevi nu au înțeles o anumită lecție și trebuie re-predată întregii clase. 3. teme de vacanță – multi și interdisciplinare, pentru fixarea cunoștințelor, interiorizarea lor. Aici este mult de discutat, sunt atâtea proiecte minunate de realizat de către copii, atâtea activități distractive dar din care au de învățat, încât câteva rânduri nu le-ar putea acoperi. Probabil că va urma un articol generos, pe grupe de vârste. 🙂
NICIODATĂ temele nu trebuie folosite ca instrument de evaluare, pentru că își pierd total scopul: vor deveni, mai degrabă, un concurs între părinți și vor frustra copiii. (Voi reveni și cu un articol special despre cum văd eu evaluarea copiilor)
Deci sunt importante temele? In opinia mea – da, sunt. Își ating scopul în momentul de față, la cum sunt folosite? Doar în cazuri rare, din nefericire. Văd mulți, mult prea mulți părinți făcând teme, copii epuizați și frustrați de ele, profesori care notează temele -probabil doar de dragul de a avea note în catalog și activități bifate, pentru că oricum nu îi interesează cine le rezolvă.
Haideți să dăm teme care să îi atragă pe copii, care să îi facă să evolueze în plan intelectual (și nu numai) care să îi îndemne să iubească materiile studiate.
Acest articol NU este unul plătit. Acesta este un blog despre experiențe și nu unul publicitar. Scriu despre ce aflu, despre diverse produse și branduri pentru că poate așa pot ajuta și alți părinți/cadre didactice. Firmele/brandurile despre care scriu habar nu au că o fac 🙂 și asta favorizează o opinie realistă.
Anul școlar trecut, mai pe la începutul lui, Junior a avut nevoie de 2 cărți pentru școală: o antologie de texte literare românești și una de texte din literatura universală, care fuseseră publicate cu 2-3 ani înainte. În general manualele, auxiliarele, culegerile, etc, sunt cumpărate de către școală. De data aceasta, școala nu a mai găsit să achiziționeze decât 12 (6+6) asemenea culegeri, pentru cei 14 copii din clasă. Astfel încât făceau cu rândul: unii citeau textul strain, alții textul literar românesc, apoi schimbau cărțile între ei.
Toate bune și frumoase în teorie, dar copiii uitau cărțile acasă, nu terminau de citit textele la timp… antologiile nu se întorceau în același ritm, iar eu am spus: TREBUIE să îi iau copilului cărțile, să nu mai stâm cu grija lor – că le uităm pe acasă.
Ușor de spus, greu e făcut, pentru că NIMENI nu mai avea antologia de texte românești. Am sunat până și la editură, iar cei de acolo, foarte drăguți, au sunat la toate depozitele din țară și la librării… dar cartea tot nu s-a găsit.
La o ultimă încercare, am găsit cartea pe site-ul Librăriei Delfin. Fără prea multă speranță, am pus-o în coș. Spun fără speranță pentru că o mai găsisem disponibilă pe diverse site-uri dar apoi am fost sunată și mi s-a comunicat că nu o mai au.
Și… minune! Am primit-o!
Așa am descoperit Librăria Delfin. I-am rămas fidelă pentru că am constatat că are prețuri mai mici decât alte siteuri online de pe care comandam cărți. Un lucru important pentru mine, pentru că Juniorul citește destul de mult (2, chiar 3 cărți pe săptămână) iar cărțile pentru copii nu-s tocmai ieftine. Ca idee, prețul total la coșul de la Librăria Delfin mi-a ieșit mai mic decât la alte 4 librării/siteuri de cărți online, după ce am aplicat inclusiv extra cupoane de reducere (la cele 4 librării).
Așadar, verificați cu încredere și siteul lor atunci când vreți cărți, munuale, etc. Comparați cu alte site-uri de pe care comandați cărți și dați-mi de veste dacă găsiți prețuri mai bune pe altundeva, per comandă mai mare (10-15 cărți).
Notă: un punct slab al site-ului librăriei este selecția destul de slabă a miilor de cărți. Mie mi-ar fi fost foarte utilă o selecție a cărților pentru copii (beletristică) pe vârste, așa cum are, de exemplu, Cărturești. (ca idee, la selecții, nimic nu bate Cărtureștiul). Ah, și aveți răbdare, site-ul nu se încarcă tocmai ușor.
Ieri am început discuția despre PROPOZIȚIE: ce este o propoziție, care sunt părțile de propoziție, cum se clasifică propozițiile, iar acum a venit momentul învățăm/recapitulăm cele mai importante noțiuni despre părțile de propoziție.
Astăzi recapitulăm sau învățăm noțiuni geneerale despre propoziție: ce este o propoziție, care sunt părțile de propoziție, cum se clasifică propozițiile. Desigur, în teorie lucrurile sunt foarte simple, după cum se va putea vedea în extrasul de mai jos. Practic, o analiză pe text va ridica destul de multe întrebări, chiar și la acest nivel – e propoziție simplă sau propoziție dezvoltată? Cum clasifici interogativa asta? etc…
Dar până la analize să vedem teoria, baza oricărei analize…
În sfârșit a venit rândul și acestei scriituri! Voiam de mult timp să vă povestesc și să fac o analiză (subiectivă, bineînțeles) a tipurilor de caserole pentru pachețelele copiilor, dar întotdeauna intervenea alt subiect.
Acum am lăsat la o parte alte subiecte și iată câteva cutiuțe de mâncare, cu plusuri și minusuri. Am toate cutiile din acest articol (da, am avut o obsesie cu încercatul lor, cum vedeam o cutiuță drăguță, cum o cumpăram), le-am testat pe toate la școală, cu copilul. Sper ca articolul să vă folosească și să vă lămurească cum stă treaba cu ele, cât de practice sunt, cât de ușor manevrabile, etc.
Deci… să începem.
Cutiile de la Sistema
Plusuri: – ușoare, – practice, se pot spăla fără grijă la mașina de spălat – de diverse dimensiuni, deci imposibil să nu găsiți ceva potrivit pentru copil (sau pentru Dvs) – prețuri acceptabile Minusuri: – nu sunt cele mai artistice cutii (dacă asta contează, deși, vă spun eu, pentru copil nu contează) – nu sunt întotdeauna bine compartimentate – nu prea poti pune alimente care curg (iaurturi, mâncăruri cu sos, et) decât în alte cutiuțe închise (unele cutii Sistema vin cu astfel de cutiuțe – un exemplu fiind cea din poza de mai sus)
2. Cutiile de la Ikea
Plusuri: – ușoare, – practice, se pot spăla fără grijă la mașina de spălat – prețuri extrem de rezonabile Minusuri: – nu au foarte multe modele/dimensiuni – nu sunt întotdeauna bine compartimentate – nu poti pune alimente care curg (iaurturi, mâncăruri cu sos, etc) pentru că iese un mare talmeș-balmeș (nu vă lăsați înșelați de poză, pâinea din stânga va fi umedă de la legume când se va deschide cutia, iar orez va fi peste tot, dacă aceasta nu e ținută la transport perfect orizontal – ceea ce nu se va întâmpla la un copil, garantez.)
Caserola Ikea a fost una dintre cele mai folosite la noi, eu după ce îi puneam mâncarea Juniorului în ea îi trăgeam o folie alimentară, apoi închideam capacul, și astfel nu se plimba mâncarea dintr-un compartiment în altul.
3. Caserola Yumbox
Plusuri: – foarte bine compartimentate, există mai multe modele, cu 5 compartimente, cu 3 compartimente, mai mici numai pentru snack-uri, medii (ca cea din imagine) dar și mai mari (adica potrivite și pentru adulti) – sunt fățoase, cu desene, dau bine la pozele de prezentare ale pachețelelor 🙂 – capacul este cu silicon, per compartiment, deci totul stă la locul lui – inclusiv sosuri sau iaurt Minusuri: – sunt greu de întreținut. Iar aici… voi scrie… Nu se pot spăla la mașina de spălat. Tăvița în care se pune mâncarea poate fi spălată (conform producătorului) la mașina de spălat vase, în raftul de sus. Practic este modalitatea perfectă de a rămâne fără desene, zgâriată și urâtă într-un timp relativ scurt. Partea cu silicon se spală cu mâna, pentru că altfel se deformează de la temperaturile mari. Chiar și așa, am văzut multiple cazuri în care, spălată cu mâna și săpun de vase blând, apa a intrat pe sub silicon și totul a mucegăit. Atunci când este folosită trebuie spălată (nu merge scuza: azi nu am chef să spăl vasele, le spăl eu mâine) și ștearsă/uscată imediat iar atunci când nu este folosită trebuie păstrată cu capacul deschis, altfel siliconul se împute. Concluzie: NU este pentru persoane comode sau lipsite de timp. Întreținerea cere timp și bibileală. – preț piperat
Cu toate cele scrise mai sus, YumBox e un brand foarte drag mie, avem toate tipurile de caserole de la ei, pe diverse culori. Mi-am asumat că trebuie să îmi aloc timp pentru ele și să arunc cu banii pe geam (adică să nu plâng dupa 35-40 euro daca caserola mucegăiește, de exemplu, chiar dacă o întrețin cum se cuvine).
4. Cutia de la Planet Box
Plusuri: – din inox, e destul de ușoară, – practică, se poate spăla fără grijă la mașina de spălat – au diverse modele, și mai mici și mai mari, cu mai putine sau mai multe compartimente și accesorii diverse Minusuri: – compartimentele sunt degeaba, mâncarea nu stă în ele fără accesorii – cutiute cu capac, mici castronașe/cutiuțe/degetare de silicon – prețuri mari
5. Cutia de la OmieBox
Pentru mine a fost dragoste la prima vedere. Am văzut-o, a trebuit să o am. Am achiziționat-o din Canada, pentru că la vremea aceea nu se găsea în Europa… ei, o întreagă poveste. Șiiiii… am folosit-o de vreo 3-4 ori maxim :)))
Plusuri: – e o combinație drăguță între un așa zis termos și cutie de mâncare – are o cutiuță (termosul) în care se poate pune mâncare cu sos – nu ai nevoie de gentută pentru ea, pentru că are mâner Minusuri: – termosul nu este termos, ci cutiuță de inox. Nu va ține măncarea caldă mai mult de o oră – este o cutie extrem de grea, comparativ cu celelalte. Când trimiți un copil la școală cu un ghiozdan ticsit cu cărți, caiete și auxiliare, parcă o cutie de mâncare mică și foarte grea lipsește din peisaj – se spală manual, pentru că siliconul capacului se poate desprinde și mucegăi – prețuri mari
6. Caserola Fun Life
Plusuri: – ușoară, – practică, se poate spăla la mașina de spălat fără grijă – bine compartimentată, alimentele rămân la locul lor datorită capacului de cu margini de silicon per compartiment – vine cu gentuța proprie, care ține cutia orizontală Minusuri: – este o cutie mare, e tocmai potrivită pentru mancarea de la job sau pentru un copil mai măricel, care stă 6-8 ore la școală, nu pentru un copil care stă 3-4 ore la școală – preț destul de mare
Cam acestea sunt câteva impresii despre cutiuțele de mâncare. Mai am câteva modele, dar despre ele – într-un articol viitor. Sper ca recenzia de față să vă fie de ajutor în alegerea celei mai potrivite cutiuțe de mâncare pentru copilul Dvs.
A început anul școlar – cu bune, cu rele, într-o manieră inedită anul acesta. Diverse scenarii, copii care lucreaza online și copii care merg, fizic, la școală.
Pe măsură ce timpul trece, profesorii trebuie să evalueze cunoștințele acumulate de elevi. Anul acesta a apărut necesitatea evaluării online, bineînțeles însoțită de o multitudine de întrebări: cum testăm online? oare copiii vor trișa la test? ce metodă de evaluare să folosesc?
Voi începe cu întrebarea cea mai incomodă și care implică cel puțin 2 tabere: profesori și părinți – dacă elevii copiază/trișează/îi ajută părinții la teste?
Pentru părinți: dragi părinți, este foarte bine dacă vreți să vă implicați și să vă ajutați copilul atunci când acesta are teste/evaluări. Ajutorul acesta se dă, însă, INAINTE de test. Lucrați cu cel mic, ascultați-l la partea teoretică, construiți, împreună, noi probleme cu noțiunile ce trebuie știute la evaluare. NU îi spuneți NICIODATĂ, însă, răspunsurile la întrebările din evaluare. Cu fiecare răspuns pe care i-l spuneți îi furați o șansă de a fi mai bun, de a cunoaște ceva ce poate îi va trebui în viață. Amintiți-vă: notele sunt importante (altfel ar dispărea complet, nu?) dar pe copilul Dvs. nu îl va întreba niciodată viitorul angajator: ce notă ai avut la evaluarea din clasa a 3-a, la romana? ci îi va spune, scurt: nu te pot angaja, dacă nici măcar nu știi să scrii corect… Apoi, după fiecare test, priviți corectura/ce nu a știut copilul și încercați să reluați acele noțiuni. Cu cât aceste reluări de noțiuni se întâmplă din clase cât mai mici, cu atât golurile acumulate de copil vor fi mai mici, iar lui îi va fi mai ușor în clasele mai mari.
Pentru profesori: dragi profesori, nu trebuie să vă fie frică de evaluările online. Există o gamă variată de resurse online iar un copil care va trișa la evaluarea online cu siguranță ar fi trișat și la evaluarea în clasă. Pregătiți cu grijă evaluările, înaintea lor recapitulați la clasă, prezentați ce noțiuni ar trebui învățate pentru testare, încurajați elevii (să știți că și ei sunt la fel de debusolați de aceste vremuri). Iar după testare reluați cu ei noțiunile pe care nu le-au știut la test.
Mai jos aveți listate câteva platforme pentru evaluări online, împreună cu filmulețe despre cum se folosesc. Înainte de o „testare adevărată”, ar trebui măcar un „test-la-test”, ca să zic așa, astfel încât elevul să fie familiarizat cu platforma.
Bonus: Classwork Zoom pentru Google Classroom – o extensie Google Chrome minunată, care va arăta o mulțime de lucruri utile despre elevii cu care se lucrează, de la efortul depus de aceștia în rezolvarea taskurilor până la rezolvarea lor cu copy-paste 🙂 .
Dacă mai știți și alte aplicații/platforme le puteți lăsa în comentarii, pentru a putea fi încercate și de alți dascăli.
V-am lăsat, mă duc să lucrez cu Junior pentru că săptămâna ce urmează are testare la română și la matematică.
A trecut vacanța, Juniorul a început școala online. Au fost câteva săptămâni mai dificile, în care a trebuit să își intre în rutina școlară – și noi, adulții, în rutina jobului+rutina lui școlară-.
Sper că toată lumea este bine, sănătoasă, gata de reluat studiul la diverse materii.
Pentru prima postare din acest nou an școlar am ales o lecție mai simplă, dar importantă: regulile despărțirii cuvintelor în silabe.
Prof. Teddy Sabio este un joc distractiv (de la Imaginarium) pentru copiii de vârsă preșcolară/clasa pregătitoare. Poate fi jucat atât de un singur copil (cu ajutorul unui părinte, bineînțeles), dar mi se pare o achiziție foarte utilă și la grădiniță/școală, pentru că toți copiii pot, pe rând, să construiască și să răspundă la întrebări. Jocul are peste 200 de întrebări, deci este unul de cursă lungă…
Ce îl face extrem de atractiv pentru copii, așa-numita piesă centrală, este chiar Profesorul Teddy Sabio (Teddy Înțeleptul), un ursuleț care, printr-o metodă blândă, le comunică celor mici dacă au dat un răspuns/au asociat noțiunile corect sau greșit. Cum o face? Ridicând un steguleț atunci când răspunsul este coresc.
Există peste 200 de noțiuni de asociat reprezentate pe cartonașe cu diverse desene. Pentru copilașii mai mici (3 ani) va fi necesar ca adultul să pună întrebarea, în funcție de prima imagine din serie, iar copilul să caute răspunsul corect în celelalte 4 imagini. Pentru copilașii mai mari, jocul se poate complica puțin, astfel încât să asocieze singuri prima imagine cu restul seriei și să își pună singuri întrebări la care să dea răspunsuri.
Vă recomand cu drag să îl încercați atât acasă, cât și la grădinițe. (poate fi util chiar și în clasa pregătitoare, de altfel, pentru momentele de relaxare ale copiilor).
Anul acesta programul de vacanță este puțin mai special: evităm cât mai mult ieșirile în aglomerație și încă nu avem curajul de a pleca pe undeva prin țară. În principiu, anii trecuți mergeam și la munte și la mare, dar anul acesta vom spune pas ca să ne protejăm sănătatea.
Astfel încât trebuie să ne găsim activități pentru toată ziua, care să includă: program de lucru pentru adulți, program de lucru pentru copil și program de joacă/recreativ.
În principiu, ziua se desfășoară după o rutină destul de bine stabilită:
– ne trezim în jur de 7- 8 dimineața, apoi urmează rutina de dimineață care cuprinde duș, gimnastică, mic dejun. – la ora 9:00 deschid calculatorul și fac planul pe ziua respectivă. – între orele 10-12 copilul citeste, noi lucrăm. E un moment minunat pentru a-și îmbunătăți modalitatea de lectură, intonația și dicția (uneori îl pun să îmi citească și mie, cu voce tare). Până acum, de când a început vacanța, a citit deja 18 cărți. Cărți normale, fără (prea multe) poze 🙂 – între 12-13 eu pregătesc diverse pentru prânz (în principiu mâncarea se gătește singură, noaptea, dar mai râmân mici activități de făcut înainte de masă (de exemplu găluști, salată, vreun sos care trebuie să fie preparat atunci…). Copilul are pauză de joacă sau, dacă vrea, poate participa la activitățile din bucătărie. Da, în general îi place în bucătărie, dar sunt și momente în care vrea să se joace sau să facă altceva. – între 13-14:30 luâm prânzul – după 14:30 eu trec înapoi la lucru, el trece la lucrul lui – matematică și română. Lucrează în jur de o oră jumătate- 2 ore. Aici îi scriu eu pe caiet „norma”: exercițiile pe care trebuie sa le rezolve singur cât eu lucrez. Ce nu știe lasă nefăcut și rezolvăm după ce termin eu programul. În general aceasta e partea distractivă, pentru că explicăm cu piese de lego, omuleți, cărți de joc, bilețele, mașinuțe, mărgele și chiar pisici de pluș. Matematica de olimpiadă e foarte frumoasă și ușoară dacă pare o joacă… – apoi el repetă la pian (cam o oră) și se joacă. Joaca include distracția pe germană, engleză și franceză cu Duolingo. Pe parcursul zilei are o oră de tabletă/telefon/roblox, timp împărțit în 2 tranșe: 20+30 min. (10 minute cade netul si se reconecteaza). Timp de 2 saptamani a avut sters roblox, pt ca m-a enervat grav :)))) așa că nu vă sfiiți, dragi părinți, să aplicați metoda Stergem aplicația. – după ce termin programul (ora 18:00) ne uităm peste ce nu a știut la mate și la română – nu e foarte mult, în general, maxim o oră daca sunt probleme foarte grele și metode foarte atractive de rezolvare. Dacă nu e nimic, ne jucăm împreună. – la 19:00, când și tati termină programul, ne jucăm toți 3 vreo 2 ore + masa de seară (15 minute). Sau, dacă reușim să ne urnim, ieșim afară, într-un parc neaglomerat. – la ora 21 – duș/baie, în pat, ascultăm o lecție de istorie/geografie, citim ceva de biologie… cam 30-40 min – urmează somnul.
… și suntem exact ca în situația aceea în care pe șosea se întâmplă un accident cu victimă și toți șoferii, în loc să coboare din mașini pentru a acorda primul ajutor, se dau jos pentru a face poze și a învârti victima pentru că nu e suficient sânge pentru Live-ul pe Facebook.
Săptămâna aceasta am tot văzut pe internet (inclusiv pe rețelele sociale), sondajul realizat de Organizația „Salvați Copiii” referitor la, citez: Opinia elevilor cu privire la educația on-line și efectele perioadei de izolare.
Despre el va fi vorba în cele de mai jos. Și despre multele interpretări. Dar înainte, puțin context:
la data de 10 martie 2020 în România erau, în total, 25 cetățeni care au contactat virusul COVID-19, 5 dintre ei fiind declarați vindecați și externați. Numărul de cazuri noi: 8 cazuri în 24 de ore. Se făceau, de asemenea, puține teste, iar lumea încă mai spera ca virusul să își ia tâlpășița înapoi, în China.
a urmat o perioadă de incertitudine cu școala, urma și vacanța de Paște, așa că toată lumea a stat relativ liniștită, conform zicalei: Când mă apucă dorul de muncă, mă așez într-un colț și aștept, liniștit, să îmi treacă, pentru că nu poate dura prea mult. Deci așteptăm să vedem, poate trece până după vacanța de Paște, poate e virus cuminte și își face bagajele și se cară la el acasă.
n-a fost să fie, virusul nu numai că nu a vrut să plece acasă, dar cum era și normal, a început să se lăfăie în noile teritorii și a fost clar că școlile nu puteau fi deschise. Așa a început tragedia online.
ca în viața șolară de dinainte, unii profesori s-au adaptat în online, alții nu. La fel, și copiii. Nimic diferit în această școală virtuală față de școala normală.
astăzi este 22 iulie 2020. Românii s-au foarte relaxat, așa-numita „adevărată școală”, cea la clase, față în față, arată cât de eficientă este, în sensul că un procent semnificativ de oameni crede în fabulații și conspirații și oamenii acestia nu se întâlnesc nici măcar într-un singur punct cu gândirea critică și cu respectul și grija față de semeni. Ieri, 21 iulie 2020 am avut aproape 1000 de infectați în 24 de ore. Da, a crescut numărul de teste, dar țineți cont că acest număr a crescut pentru că românul vrea să plece în vacanță și e musai să își facă testul pentru a fi primit într-o altă țară. Și, probabil, aceștia sunt oamenii care formează proporția negativă de testați.
Acesta fiind contextul mare și vâzând că lucrurile nu merg spre bine, s-au întețit discuțiile despre școala din toamnă. – Nu vrem online! țipă profesorii, aia nu este școală! – Copiii nu sunt atenți și nu am cum să le atrag atenția! – Nu vrem să învățăm să lucrăm online, de ce să mai învățăm și altceva? – Să se deschidă școlile, e o banală răceală! – Nu există nicio pandemie, virusul nu există! Să se revină în școli!
Peste toate, apar articole care fac trafic greu. Un astfel de articol este cel apărut la Agerpres despre sondajul realizat de Organizația Salvați Copiii. Mi-a plăcut, în special, fraza scrisă îngroșat în text: Plictiseala a fost principala stare resimţită negativ de copii (22,3%), urmată de oboseală (31,7%), tristeţe (38,3%) şi furie (38,6%). Sub 40% dintre copii afirmă că s-au simţit liniştiţi (37,5%) sau veseli (35,5%).
A făcut cineva un proof la fraza asta? In matematica față-în-față, la fel ca în matematica predată online, 22,3% e…cum să zic… un pic mai mic decât 31,7% care, la rândul lui, e puținel mai mic decât 38%. Adică… nu are nicio logică fraza de mai sus -și asta se putea observa la o recitire- dacă „școala normală” ar fi învățat (la vremea ei de nepandemie) copilul să priceapă cum trebuie un text.
Dar să vedem cum arată datele originale, prezentate chiar de cei de la Organizația „Salvați Copiii”:
Am luat și explicațiile pentru a vedea clar de unde provin erorile de interpretare în cazul articolului de pe Agerpres: la analiza datelor, cei de la Organizația „Salvați Copiii’ au schimbat codul de culori… E trecut în legendă, dar nu prea se face așa ceva la o analiză vizuală a datelor, mai ales când ele sunt prezentate în același cadru. Dar, să zicem… le-am găsit o scuză: au pus în roșu ce e nasol, în albastru ce e bine.
Analizând apoi datele de mai sus, am ajuns la concluzia că nu e chiar rău. Ar fi fost interesant același sondaj făcut pe vremea când școlile erau deschise, spre comparație. Sunt aproape sigură că procentele de plictisiți sau de triști ar fi fost tot pe acolo, dacă nu chiar mai mari.
Dar să vedem o altă perspectivă (am încercat să grupez stările în perechi) : Câți copii s-au simțit… … liniștiți: 57,7% … furioși: 23,2% … în siguranță: 71,9% … speriați: 15,3% … veseli: 58,3% … triști: 27,1% … plictisiți: 47,5% … singuri: 20,4% … obosiți: 32,7%
E binișor, procentele de bine sunt mai mari decât procentele de rău.
Totuși, toate aceste stări nu pot fi atribuite exclusiv școlii online. Plictiseala este o stare generală a copiilor din ziua de azi, pare-se. De exemplu, fiu-meu: – Ce ai facut la școală?/ – M-am plictisit! (mergem 2 minute de la școală către mașina parcată 100 de metri mai încolo) – Mai mergem mult? Că m-am plictisit. (intrăm în mașină, după 2 minute) – Auuuuzi? Eu m-am pliiictiiisiiit! Chiar azi dimineață, abia se dăduse jos din pat când m-a anunțat triumfător: Io m-am plictisit! I-am spus că are o bibliotecă de cărți și de jocuri, să treacă la ne-plictiseală.
Alte gânduri referitoare la sondajul realizat de Organizația „Salvați Copiii”:
mi-ar fi plăcut să aibă o întrebare: câte cărți ați citit în perioada aceasta? Mai multe/mai puține decât când sunteți la școală? Ați avut timp și pentru ate activități așa… pentru plăcerea voastră?
extrem de trist și îngrijorător nu mi s-a părut răspunsul cu plictiseala copiilor. Nici cu tristețea sau cu oboseala, pentru că oameni suntem, trebuie să experimentăm toate sentimentele, nu putem fi non-stop fericiți. Extrem de trist mi s-a părut acest răspuns, care ar cam trebui să pună pe gânduri cadrele didactice și părinții (mai ales procentul acela de 33,3% care nu stiu):
Se fac scenarii peste scenarii. Da, este greu cu o altfel de școală online, este foarte greu când trebuie să părăsești zona de confort. Nu pledez pentru școala online. Dar îmi dau seama că, în condițiile actuale, e imposibil de revenit la școala normală, în clase. Trebuie să învățăm să ne adaptăm, măcar până avem un vaccin viabil (apropo, se pare că se fac pași mari în această direcție) sau un tratament cât de cât valid.
Notă: sondajul Organizației „Salvați Copiii” spune, de la bun început, că eșantionul nu este unul probabilistic.
Ghici cine sunt? sau diverse variații ale numelui (What’s their name?, Who’s at home?, Ghici cine este?, etc) este un joc extrem de captivant, pentru copii de 3-8 ani. Juniorul meu are 9 ani, e implicat acum niște complicățenii de jocuri dar totuși, din când în când vrea să reîncercăm Ghici cine sunt?
Jocul este simplu: există 2 table de joc, pentru 2 jucători, pe care sunt „tăblițe” cu diverse chipuri și nume. Fiecare jucător își alege un personaj cu care va juca runda respectivă și va încerca să îl ghicească pe al adversarului, punând diverse întrebări despre caracteristicile oamenilor desenați pe tăblițe.
De exemplu: Are păr lung sau scurt? Dacă răspunsul primit este că are părul scurt, atunci elimină toate personajele cu părul lung. Are ochi albaștri?
Jocul îi ajută pe cei mici să-și exerseze capacitatea de comunicare verbală și non-verbală, să-și dezvolte memoria, creativitatea și capacitațiile de ascultare.
A venit și rândul unor ortograme ilustrate cu mult iubitele pisici. Pe Motă, pisica CEA neagră și pe Pufița, pisica CEA grăsană îi puteți admira AICI, când erau la școală.
Nu știu cum sunt alți copii, dar Junior iubește poveștile cu spioni, detectivi și alți ca ei. De altfel, a devorat toate cărțile din colecțiile Detectivii de la Marea Nordului, Biroul de investigații nr.2, iar acum este la colecția Aripi & Co.
De aceea am fost convinsă că jocul matematic Super Spionul va fi pe placul lui. Și așa a fost. Citind apoi recenziile am vazut că majoritatea copiilor iubesc mult acest joc, chiar dacă, la nivel declarativ, nu le place matematica/să calculeze. Într-adevăr, ecuațiile pe hârtie pot fi plictisitoare, dar un joc… ei, un joc nu e niciodată refuzat de cei mici.
Vă propun să îl încercați acasă sau la școală, la orele de matematică. Poate fi jucat în 2-4 jucători, iar regulile pot fi adaptate după necesități, adică nu trebuie să fie, în mod necesar, un joc competitiv. Poate râmâne numai la nivel de exercițiu, în care cei 4 jucători îndeplinesc, pe rând, diversele sarcini de lucru.
Jocul este simplu: fiecare copil va primi 5 cărti de joc cu valoarea la care trebuie să ajungă la finalul rundei (pe ele sunt înscrise numere) și o pereche de ochelari. Cu ochelarii poate vedea ce este scris pe cartoanele-amprentă (numere, care folosite în ecuații, trebuie să conducă la valoarea înscrisă pe cartea de joc trasă).
Copiii pun cărțile de joc cu fața în jos, apoi o întorc pe prima. Un alt copil dă cu zarul matematic și se stabilește o operație matematică. Apoi fiecare copil incepe să caute în marea de cartoane-amprentă numere care, folosite într-o ecuație (care să conțină cel puțin o dată operația matematică de pe zar) să aibă ca răspuns final numărul înscris pe cartea de joc întoarsă.
În principiu câștigă cel care reușește să facă primul ecuația. Ceilalți pun cartea de joc întoarsă ultima în teancul lor de cărți. Dacă ecuația celui care a oprit jocul este greșită, acesta va mai primi o nouă carte de joc cu o nouă sarcină.
Nouă ne-a plăcut însă să jucăm pe rând, fără competiție și fiecare să construiască ecuații cât mai corecte.
Vă recomand cu drag acest joc acasă sau la școală! Pentru că matematica este frumoasă mai ales atunci când te joci.
Învățăm formele geometrice în spațiu încă de când suntem mici. Există câteva jocuri interesante, atât pentru copiii foarte mici, de grădiniță, cât și pentru cei mai măricei (peste 6 ani) cu forme geometrice în spațiu, care pot fi folosite cu succes atât acasă cât și la grădiniță/scoală. Despre ele voi scrie un articol în această săptămână.
Rămânând la geometria în spațiu, mai jos este o sinteză cu formule de arii și volume pentru copiii mai măricei (din gimnaziu).
Știți postările acelea de rețete în care până să ajungi la ingrediente și la modul de preparare citești toate legendele lumii și toate viețile autorilor? Dar postările despre cozonacii însiropați – cât de greu se fac, cum numai niste gospodine/gospodini cu mâini de aur îi pot face? Ei, nu e așa… fiu-meu face cozonacii ăștia de la 8 ani și i-au ieșit mereu.
Vă las rețeta pe pași, așa cum i i-am scris lui pe hârtie, ca să se poată orienta când îi gătește. Spor la bucătăreală!
Important! – Te apuci de pregătirea lor înainte cu 7 ore de ora de culcare/seara – Te asiguri că ai loc în frigider pentru un vas mare, apoi pentru 2 forme de cozonac! – Te asiguri că ai loc la congelator
Ingrediente: (fix așa trebuie cântărite) – 150 g. unt + unt pentru uns formele – 25 g. drojdie proaspătă – 30 g. + 500 g. făină – 60 g. + 60 g. lapte – 2 ouă + 3 gălbenușuri + 3 ouă – 80 g. + 200 g. zahăr pudră – 600 g. zahăr tos – 30 g. rom – 10 g. vanilie – 5 g. + 1 g. sare – 400 g. nucă măcinată fin – 50 g. cacao – 50 g. + 200 g. vinars
PASUL 1: – 150 grame de unt – îl tai în bucățele și îl lași la înmuiat (afară)
PASUL 2: – 25 g. drojdie proaspătă – 30 g. făină – 60 g. lapte călduț se amestecă și se lasă la dospit 10-15 minute.
PASUL 3: – 2 ouă – 3 gălbenușuri – 80 g. zahăr pudră – 5 g. sare – 30 g. rom – 10 g. vanilie se bat spumă cu telul, la robot, în vasul mare.
PASUL 4: – la spuma de ouă adaugi maiaua – 500 g. făină – 60 g. lapte rece frămânți coca cu cârligul pentru aluat – adaugi untul moale în 3 tranșe
PASUL 5: – transferi totul într-unalt bol uns cu ulei si pui la frigider pentru 2 ore (își dublează volumul)
(relaxare)
PASUL 6: – scoți coca de la frigider, o tai în 2 bucăți egale și o pui în folie alimentara unsă cu ulei. – pui la frigider coca pentru 3 ore.
PASUL 7: – cat timp stă coca la frigider faci umplutura din: – 400 g. nucă măcinată fin – 200 g. zahăr pudră – 50 g. cacao – 3 ouă – 50 g. vinars – 1 g. sare
PASUL 8: – iei o bucată de cocă din frigider, o întinzi în dreptunghi 30 x 40 cm – pui umplutura și rulezi, apoi o pui la congelator pentru 15 minute – la fel faci si cu bucata a 2-a.
PASUL 9: – pregătești tăvile – unse cu unt – scoți un rulou de la congelator, îl tai în 2 jumătăți pe lung și le împletești – pui împletitrura în forma de cozonac, acoperi cu folie și dai la frigider pentru 8 ore/peste noapte – la fel faci și cu ruloul al doilea.
A doua zi, dimineața:
PASUL 10: – se pune o oală cu apă la fiert – când apa fierbe, se ia oala de pe aragaz și se bagă în cuptor – se pun și cozonacii de la frigider (fără folie pe deasupra!) în cuptor, să se aburească bine, timp de 30 de minute
PASUL 11: – cât timp se aburesc cozonacii, faci siropul: – 600 g. zahăr – 200 g. apă – se pune pe foc mic, până se topește zahărul – iei de pe foc și adaugi 200 g. vinars
PASUL 12: – se scoate oala și cozonacii din cuptor, se preîncălzește cuptorul la 160 de grade – coci cozonacii 50 de minute
PASUL 13: – după ce s-au copt cozonacii, îi scoți și îi însiropezi bine – îi învelești în folie alimentară și îi lași să se odihnească 1-2 zile.
Par mulți pași, pare greu, dar după ce îi faceți prima dată veți vedea că nu e așa de complicat. Noi iubim această rețetă pentru că, pe lângă faptul că ies niște cozonaci delicioși, aceștia se fac fără prea multă trudă (nu trebuie frămâmtați, descântați ca să crească, etc)
Notă: articolul de față conține referințe la 2 produse pe care le-am descoperit recent. Nu este un articol-reclamă, nu m-a plătit nimeni să îl scriu, doar am vrut să vă împărtășesc opinia despre acestea, poate ajută pe cineva.Eu mi-aș fi dorit să știu de ele de mai mult timp.
Junior este stângaci. De fapt, este ambidextru, dar mai mult stângaci, adică scrie repede și urât cu mâna stângă și încet și frumos cu mâna dreaptă. Ghiciți ce variantă alege?!? Bineînțeles, scrisul cu mâna stângă…
De când cu școala online am putut să îl urmăresc îndeaproape. Și înainte vedeam pe caietele lui: Scriem caligrafic și cursiv, dar de când studiul s-a mutat acasă, parcă și mai mult am observat cât de… urâțel scrie.
De fapt, nu e neapărat un scris urât, dar e atât de mic…dacă pe la începutul clasei a 3-a scria relativ mărișor, pe la sfârșitul clasei a 3-a nu mai scria litere, ci purici. Jur că aproape îmi trebuia lupă să citesc ce scria, iar eu văd încă bine…
Așa că am spus: STOOOOP… hai să vedem ce facem.
În primul rând i-am înlocuit rollerul Pelikan (cu cerneala), care era destul de gros, cu un stilou subțirel cu penița ascunsă (eu l-am luat de pe AliExpress acum 2 ani, am dat 2-3 lei pe el). Nu înțeleg de ce au dispărut de pe piață stilourile cu penița ascunsă, dar pur și simplu nu îi pot da unul cu ditamai penița pe afară, că și așa se scrie suficient pe mâini.
Când a trecut la stilou, a rezultat o altă problemă: pentu că scria cu mâna stângă, întindea tot ce scria. Se supăra, plângea, ștergea cu pic ce întinsese… din astea… școlărești. Sătulă de râurile de lacrimi, am făcut un research intensiv pe net și am găsit… patroane de cerneală pentru stângaci (de la DACO)! Adică da, oamenii s-au gândit și au făcut o cerneală cu uscare rapidă, pentru ăștia care dau cu mâna peste ce scriu… (bună și pentru dreptaci, de altfel)
Problema fiind rezolvată, am ajuns la „stârpirea” literelor-purici. Brusc mi-am adus aminte că nici eu nu am fost mai brează la caligrafie în clasa a 2-a (fară să mă laud, acum scriu impecabil, dar abia în clasa a 6-a mi-am schimbat caligrafia de la urât la frumos) și mama îmi linia la mijloc rândul dictando, ca să fac literele egale.
Atunci s-a nascut întrebarea: dacă aș face și eu la fel?
Soluția, însă, a venit de la NumLit – unde am gasit fix caiete de dictando cu linie fină pe mijlocul rândului. Am facut o comandă de caiete de toate felurile – si de biologie și A5 și A4. Au venit putin cam greu, dar comada a fost făcută când era starea de urgență și poate nu lucrau atunci. Oamenii au fost drăguți, totuși: dupa vreo 2-3 săptămâni, m-au sunat să mă întrebe dacă mai vreau comanda. Cum pentru mine nu era nicio grabă și nicio supărare, le-am răspuns afirmativ, așa că a doua zi am avut caietele acasă.
Au mai stat vreo 2 săptămâni în „carantina” de pe balcon, apoi am luat la testat un caiet mic. E minunat, foaia e bună (nu trece cerneala de pe o parte pe alta), iar scrisul copilului s-a îmbunătățit considerabil. Acum scrie cu mâna stângă, repede și frumos.
Pentru dascăli: măcar la trecerea de la caietul tip 2 la dictando, recomandați aceste caiete. Copiilor le va fi mult mai ușor să își formeze scrisul, vor avea repere pentru literele mici (exista și dictando cu reper și pentru litetele mari) apoi se poate renunța la dubla liniatură. Mai târziu, când deja vor fi învățat să scrie litere egale și frumoase.
Pentru părinți: vă recomand din suflet aceste caiete, dacă nu sunt acceptate la școală, măcar să le folosiți acasă la diverse activități (inclusiv scris bilețele, liste, muncă individuală).
Pentru astăzi, încă 3 ortograme buclucașe ilustrate și explicate. Și pentru copii dar și pentru adulți.
Și, așa cum am promis, 2 cărți pe care le recomand copiilor de clase primare pentru a exersa ortogramele. Conțin atât explicații cât și multe exerciții. Succes la sudiu!
Am început să fac activități de modelaj cu Junior încă de când era foarte mic. Pe la 2-3 ani modela cu plastilină, pe la 4-5 ani a început să modeleze pastă polimerică. Am ales această activitate în primul rând pentru a-și educa răbdarea (care îi cam lipsește uneori, chiar și acum).
Pasta polimerică este ideală, ies niște minunății din ea, dar din nefericire nu poate fi folosită în activitățile de la școală. Pentru că la final trebuie arsă la cuptor, dar mai ales pentru că cei mici trebuie atent supravegheați să nu pună mâinile la ochi/nas/gură când lucrează, fiind toxică.
Pentru școală cea mai bună pastă pentru lucru mi se pare lutul alb, cu uscare la aer, de la DAS. Este moale, elastic, se lucrează ușor cu el și se usucă relativ rapid. Și, cel mai important, nu e toxic. L-am testat anul acesta când Junior a făcut mărțișoare fetelor din clasă. Au ieșit foarte bine, după cum se poate vedea în poza de mai jos. (Atenție! NU luați la kilogram decât dacă lucrează 10 copii odată, altfel e prea mult și se usucă)
Cu pastă polimerică a lucrat mărțișoare-colier pentru doamnele lui dragi de la școală. Și au ieșit așa:
Tot cu pastă polimerică a reciclat niște borcane care mă încurcau pe la bucătătie: le-a transformat în căsuțe pentru zâne-lampadare sau în lampadar Micul Prinț.
Sau… a decorat căni și lingurițe:
Dar indiferent ce a decorat, a facut-o cu mult drag, modelajul fiind una dintre activitățile preferate pentru a-și ocupa timpul liber.
Încercați cu copiii, acasă sau la școală. Sunt convinsă că îi va prinde activitatea și vor face, cu mult drag, mici atenții pentru persoanele dragi. Spor!
Ca să încheiei, cel puțin pentru moment, „serialul” despre literatură și figurile de stil, mai jos sunt ilustrate alte câteva figuri de stil: EPITETUL, COMPARAȚIA, HIPERBOLA, METAFORA, ALEGORIA, SINECDOCA și METONIMIA – cu explicații și exemple.
Prima parte, despre PERSONIFICARE, ANTITEZĂ, REPETIȚIE și INVERSIUNE o găsiți AICI.
Junior a început studiul intensiv al ortogramelor în clasa a 2-a. Nu aș putea spune că a întâmpinat dificultăți majore la înțelegerea lor.
La început mă mai întreba, din când în când, dacă a scris corect. Apoi a căpătat încredere și acum, la sfârșit de clasă a 3-a, se întâmplă foarte rar să mai greșească scrierea lor.
Doi ani am repetat aproape zi de zi ortogramele astfel încât dacă l-aș trezi noaptea din somn să îmi spună cum se scrie „Mama sa s-a dus acasă … dusu-s-a și s-a tot dus„, sunt convinsă că nu ar face nicio eroare.
În camera lui încă are -și va avea afișate cel puțin până în clasa a 5-a- postere cu principalele ortograme, cu desene și explicații gramaticale.
Astăzi vă prezint posterul ODATĂ/O DATĂ; VA/V-A; ÎNTRUNA/ÎNTR-UNA. L-am ales pe acesta primul pentru că mi-a ajuns în feedul de Facebook postarea lui Mircea Marian.
Și stați liniștiți… cei care se ocupă de pagina Facebook a Primăriei din Zimnicea nu sunt singurii care scriu ca cizmele pe internet. Sau oriunde.
Voi spune că postez această serie de ortograme pentru copiii din ciclul primar, dar mi-aș dori să ajungă și la adulți. La mulți, mulți, mulți adulți.
La următoare postare de ortograme vă voi recomanda și câteva culegeri de exerciții pe care le-am folosit noi cu succes.
A venit și vremea geometriei plane sintetizate: două pagini de perimetre si arii, formule drăguțe și câteva noțiuni suplimentare, pentru o mai bună înțelegere a ceea ce a vrut să spună autorul 🙂
Pentru după-amiază am pregătit și câteva jocuri de gădiniță și ciclul primar prin care copiii pot exersa formele geometrice în plan.
Dar, deocamdată vă las cu noțiunile mai greuțe, pentru școlăreii mai mari -clasele 3-8.
Așa cum este obiceiul, duminica gătim împreună. Am ales o rețetă de pâine pufoasă, cu amestec opărit, care a ieșit cam așa:
Metodă de preparare:
Ingrediente: Pentru amestecul oparit: 20 grame faina, 100 ml de apa Pentru aluat: 280 ml lapte, 50 g zahar, 20-25 g de drojdie proaspata, 50 grame amestec oparit, o lingurita de sare, 500 g faina, 70 g unt moale.
Amestecul opărit l-am preparat eu, pentru că Junior nu are acces, încă, la aragaz. Într-o crăticioară am pus faina și apa și am amestecam continuu, pe foc mic, până am obținut un amestec tare- cleios. (amestecul trece prin toate stadiile de ciulama până la clei)
La aluat a intrat în acțiune Junior împreună cu Kitchen Aid. A pus laptele cald într-un vas+ drojdia + zahărul, a amestecat și a lăsat preparatul 5-8 minute la odihnă, cât să se activeze drojdia. A adăugat 50 grame din aluatul opărit (care se răcise) și a omogenizat. Apoi a adăugat treptat făina, iar când amestecul a devenit ca o smântână tare, a pus sarea. Apoi a continuat cu făina, până a terninat-o de inclus în cocă. Aceasta a fost partea ușoară, pentru că distracția abia acum avea să înceapă: a pus untul moale și… hai să frământăm: e nevoie de cam 15-20 minute până untul intră complet în cocă. (el a frământat la robot, daca aveți, nu ezitați să îl puneîi la treabă) Coca obținută se pune la dospit cam 1 oră-1,5 ore. Dupa ce a crescut bine, se scoate pe blatul de bucătarie și se împarte în bile mici (10-12, sau câte ies). Se lasă la odihnit 30 min, acoperite cu folie de plastic. Dupa ce s-au odihnit, se scot pe rând, se întind cu facălețul ca mici discuri și se împachetează (margini către centru, apoi rulate, ca niște trandafiri.) Se pun în tavă (cum doriți, dacă „melcul” e în sus va ieși pâine ca în poză, dacă „melcul” e pe orizontală, va ieși o pâine formată din bile) și se lasă la odihnit 30 minute. (toate acestea au fost tot activități ale juniorului)
Apoi am intervenit eu la partea de copt: se coace la 180 grade, 20-25 minute. Am ales de data asta sa coc în vas de pământ (sunt fan vase de pământ la gătit din simplul motiv ca nu se arde mâncarea în ele), neacoperit
Vă las și o poză cu cât de pufoasă a ieșit pâinea, poate vă îndeamnă să o încercați.
Ieri a fost jocul dedicat piticeilor, azi este despre GraviTrax, un joc 8-99 ani, deci dedicat măriceilor.
Este minunat pentru momentele în care părinții au nevoie de (câteva ore de) liniște. Cel puțin Juniorul meu poate sta cu orele să construiască din piese diverse piste pe care poate testa gravitația cu ajutorul bilelor. Există un așa-numit Starter kit – kitul de bază, dar se pot achiziționa, separat, diverse seturi de piese, pentru și mai multă distracție.
Pentru că este o parte de vorbire complexă, lui i-a revenit o pagină în totalitate. Sper să vă fie de ajutor la școală și nu numai.
Notă 1: Aș vrea să cred că nu numai copiii de școală sunt interesați de gramatică, de scrierea corectă, de înțelegerea acestor noțiuni. Și nu numai pentru examene, apoi nimic nu mai contează. 🙂
Notă 2: Am ales o poză neutră la început de articol pentru că data trecută o rețea de socializare m-a penalizat drastic pentru genurile substantivului :))
Căutând să scriu despre un joc pentru copii micuti, de grădiniță, am luat la rând cutiile expuse în biblioteca din camera juniorului și ochii mi-au picat pe Silly odd socks de la ELC. Early Learning Center (ELC) sunt aduși în România de Mothercare. Cred că de acolo avem acest joc.
Apoi era cât pe ce să renunț să mai scriu despre el, pentru că am căutat să văd unde se mai găsește la noi (degeaba recomanzi un joc dacă oamenii nu îl găsesc, nu?) și… surpriză: nu se mai găsește. Nici la noi, nici în străinătate.
Dar, întâplător, am dat peste o variație a sa: Jocul cu șosetuțe, de la Haba. Este aproape la fel, numai că mai are câteva piese în plus din câte am văzut. Șosetuțele însă au rămas la fel – din lemn colorat cu diferite modele. Regulile s-au schimbat dar numai puțin: piesele se pun pe masă, amestecate, iar copiii trebuie să observe și să găsească perechi într-un timp cât mai scurt.
Jocul cu șosetuțe- Haba
Jocul stimulează observarea și recunoașterea vizuală a diferitelor combinații de culori și antrenează capacitatea de concentrare și rapiditatea reflexelor. Este foarte distractiv și poate fi jucat de unul singur dar – și mai bine- în cât mai mulți.
Una dintre cele mai îndrăgite cărți ale juniorului este Cartea cea mică și rea de Magnus Myst.
Nu vă imaginați că este o lectură clasică, complexă sau mai știu eu cum. Nu, nici gând, aceasta nu este o carte obișnuită, este o carte puzzle, care îi va prinde pe copii în mrejele ei și nu o vor lăsa din mână până cu o vor da gata.
Pentru a obține, la final, amuleta magică, micii cititori vor avea de rezolvat enigme, vor sări de la pagina 8 la pagina 50 și înapoi, vor rezolva probleme de logică și de matematică simple, vor trebui să fie foarte atenți la indicii.
Cartea prezentată face parte dintr-o colecție de 6 cărți puzzle. Din nefericire, la noi s-a tradus numai primul volum, restul fiind disponibile numai în limba germană.
În clasa a 3-a, Junior a avut diverse lecturi la școală: Scrisoarea a III-a, fabulele lui Grigore Alexandrescu și multe, multe altele.
La fiecare lectură am încercat să deviez puțin de la clasicele întrebări, astfel încât am ajuns să discutăm despre figurile de stil. Știu că nu se fac în ciclul primar, dar orice informație este interesantă pentru copil atâta timp cât nu e introdusă în mod forțat.
Pentru consolidare, bunica Cristina i-a sintetizat figurile de stil – definitie, exemple și un desen reprezentativ – ca totul să fie mai atractiv.
Pentru astăzi despre personificare, antiteză, repetiție și inversiune.
Junior a fost inițiat în limba germană la vârsta de 1 an și 10 luni. Nu pentru că la noi în familie cineva cunoaște această limbă. De fapt, multă vreme eu am avut oroare de limba lui Goethe pentru că, în pruncie, profesorul cu care făceam engleza în particular mă amenința că dacă nu învăț pentru orele lui, vom trece la studiul limbii germane. Și scrisese pe caietul lui „Cooperativa Agricolă de Producție” (traducere în germană), adică un rând întreg de litere, majoritatea consoane, pe care mă punea să îl citesc.
Dar să revin: Junior a dat cu nasul pentru prima dată de limba germană la 1 an si 10 luni, la grădiniță. Stați, nu săriți, a început grădinița la recomandarea psihoterapeutului și psihologului. La acea vârstă vorbea perfect (a început să vorbească timpuriu, la 7 luni, iar la 1 an deja formula propoziții consistente) și te puteai înțelege cu el fără probleme.
Extrem de mămos (așa cum este și în continuare) și aflat la o vârstă destul de mică, acomodarea a fost destul de anevoioasă. Norocul nostru a fost doamna profesoară de germană din grădiniță, Frau Kathy, care o vară întreagă (nu exagerez!) a stat numai cu el în brațe prin curte, făcând diverse activități. Și, probabil, vorbindu-i în română dar și în germană, pentru că venea acasă cu multe cuvinte inventate pe care mai apoi, când am început și eu cu el studiul, le-am regăsit în limba germană. A fost un fel de a doua mamă pentru el. Și încă este, pentru că de 4 ani face germana cu Frau Kathy și la școală.
Evident, fiu-meu IUBEȘTE germana și, pentru el, e cea mai ușoară limbă străină (mai face engleza și franceza). De aceea a trebuit să ne aprovizionăm cu diverse cărți pentru studiu.
Pentru VOCABULAR și LECTURĂ folosim mai multe tipuri de cărți.
O colecție interesantă este Erste ELI Lektüren (Editura ELI). Sunt mai multe cărți, pe diverse nivele, de la foarte începători la nivel mai avansat. Cărțile conțin un text, vocabular, jocuri cu vocabularul nou învățat și un CD cu video, textul citit de un vorbitor nativ, exercițiile ce pot fi făcute și digital, etc.
Foarte interesante sunt și cărțile Leserabe mit Mildenberger Silbenmethode de la editura Ravensburger. Copilul învață să citească mai ușor, fiecare silabă a cuvântului fiind marcată printr-o altă culoare (alternanță roșu albastru). Cărțile sunt tot pe nivele, de la începător către avansat. La un nivel superior, silabele colorate dispar.
Pentru GRAMATICĂ am ales, la recomandarea doamnei profesoare de germană, două cărți de la editura Hueber: Schritt für Schritt ins Grammatikland 1 și 2.
Sunt niște cărți minunate, conțin atât teorie cât și multe, multe exerciții prezentate într-o manieră atractivă pentru copii.
Cam atât folosim deocamdată (în afara manualului de la școală). Sper să vă fie de folos, iar copiii Dvs. să iubească limba germana cel puțin cât o iubește juniorul meu.
Bine v-am regăsit! Pentru astăzi am pregătit la o nouă lecție de Limba Română – împreună cu bunica 🙂
Bunica Cristina i-a sintetizat juniorului totul despre SUBSTANTIV, ARTICOL, ADJECTIV și ADVERB într-o singură pagină. Normal, există și substantivul, articolul, adjectivul și adverbul prezentate pe larg, probabil vor urma și acelea pe blog într-o bună zi.
La noi gramatica se învață de plăcere, Junior are aceste postere lipite pe ușa de la camera lui și din când în când le citește plin de interes.
Iată câteva probleme de matematică de clasa a 3-a ce se rezolvă prin metoda grafică (de obicei).
Mult mai simplu și mai intuitiv pentru copii este însă rezolvarea lor cu ajutorul pieselor de LEGO. Este, mai degrabă, o joacă pentru cei mici, nicidecum un offf, iar trebuie să lucrăm la maaate…
Problemele sunt de la ușor la greu, ultimele 2 fiind culese din culegeri de matematică pentru performanță/concursuri.
Problema 1:
Ionel citește, într-o zi, un număr de pagini. Alexandru citește cu 5 pagini mai mult decât Ionel, iar Maria, cu 7 pagini mai mult decât Alexandru. În total au citit 77 de pagini. Câte pagini citește fiecare copil?
Am început de la numărul cel mai mic de pagini citite și am adăugat rând pe rând, surplusul de pagini citite de fiecare copil, folosind pise de culori diferite, dar totuși păstrând codul de culori. La final am pus si personajele pe tablă, ca să fie totul cât mai vizual.
Problema 2:
3 cutii de ciocolată și 7 cutii de bomboane cântăresc 32 kg. Se știe că 2 cutii cu ciocolată cântăresc cât 6 cutii de bomboane. Cât cântăresc cutiile cu ciocolată și cât cântăresc cutiile cu bomboane?
Am pus pe tabla de LEGO informațiile din prima propoziție a problemei: 3 piese albastre pentru cutiile de ciocolată, 7 piese galbene pentru cutiile de bomboane. Dedesubt am pus în scenă informația din cea de-a doua propoziție: sub primele 2 piese albastre/cutii de ciocolată am împărțit, în mod egal, 6 piese galbene/cutii de bomboane. Așa am aflat că la o piesă albastră (cutie de ciocolată) corespund 3 piese galbene (cutii de bomboane). Am completat cu 3 piese (portocalii) și pentru a 3-a cutie de ciocolată. Apoi am numărat piesele mici și am rezolvat fără probleme dilema cutiilor cu bunătăți.
Problema 3:
Dacă a:b=3 și b:c=2, determină a, b, c știind că însumate dau 72.
Reprezentăm la scară, numerele a, b și c. Cum este a față de b? Mai mare. De câte ori? De 3 ori. Considerăm că b este o piesă de 2 pătrățele și îl construim pe a din 3 piese de cîte 2 pătrățele. Cum este b față de c? Mai mare. De câte ori? De 2 ori. Dacă b este de 2 pătrățele și este de 2 ori mai mare decât c, atunci punem pentru c un singur pătrățel de LEGO. Numărăm pătrățelele și facem calculele știind că în total suma este 72.
Problema 4:
Dacă adun un număr cu sfertul lui și cu jumătatea sa, obțin 56. Să se calculeze înzecitul numărului.
La fel, reprezentăm la scară. Luăm o piesă de LEGO care poate fi vizual ușor împărțită în 4, pentru a lua un sfert. Eu am ales o piesă de 4 pătrățele. Am adăugat o piesă care reprezintă sfertul (o pătrățică) și una care reprezintă jumătatea (2 pătrățele). Am notat suma totală: 56. Urmează apoi numărarea pătrățelelor, calculul numărului (x) și înmulțirea lui cu 10.
Cam atât pentru astăzi. Piesele LEGO pot fi folosite de la grădiniță până la clasa a 8-a cu succes, deci voi mai reveni pe această temă.
De când era foarte mic, l-am luat pe Junior în bucătărie. Cred că oricine ar trebui să știe să gătească, cel puțin mâncărurile pe care le iubeste. Ca să nu fie nevoit să aștepte după altcineva să i le facă.
Acum, de când stăm cu toții acasă, gătesc în fiecare zi. Nu am comandat nimic-nimic de mâncare începând din luna martie și probabil va mai trece mult timp până când vom mai comanda ceva la vreun restaurant. Dacă o vom mai face. Nu pot să gătesc întotdeauna cu Junior – are si el alte treburi, dar în weekend e timpul nostru de bucătăreală.
Iar dacă e duminică, e mic dejun cu clătite americane.
Ne plac mult clătitele tradiționale și am căutat să fac si clătite americane. După ce am încercat zeci de rețete – care mai de care mai fanteziste, numai una singură mi-a plăcut: clătite cu ricotta de la Gordon Ramsay. Se fac relativ repede, copiii pot face aluatul (cu mixerul, dar atenție la degete!) iar adultul le poate praji (juniorul meu încă nu are acces la plita cu gaz).
Atunci când mergea la școală, i le făceam și i le puneam la pachețel, cam așa:
Vă las mai jos o poză cu rețeta din cartea Bread Street Kitchen a lui Gordon Ramsay. Mai are câteva rețete delcioase, de încercat, acolo.
Poftă bună și spor la bucătărit cu junioarele și juniorii voștri!
Qwirkle (de la MindWare) este un board game pe care îl pot juca 2-4 jucători. Este, deci, ideal de jucat în familie. Mami, tati, lăsați telefoanele și treceți la joacă!
Clasificat 6+ ca vârstă, poate fi jucat cu ușurință și de copii mai micuți. Regulile jocului sunt foarte simple, piesele sunt desenate și foarte colorate, deci nu este nevoie decât de spirit de observație, atenție, strategie și puțină gândire logică. (nu subestimați copiii!)
Când plasezi cele 108 piese de joc din lemn, ai numai două posibilități pentru a le combina: dacă piesele seriei sunt de aceeași culoare, trebuie sa difere formele lor; dacă forma este identică, trebuie să difere culorile pieselor. Ideea jocului este să acumulezi cât mai multe puncte.
În 2011 a primit în Germania premiul Spiel des Jahres (Jocul anului).
Jocului îi putem da un farmec aparte dacă rugăm copilul să țină scorul (scorul se ține pe hârtie) – să construiască tabelul, să îl completeze la fiecare mișcare a jucătorilor și, de ce nu, la final, cu puțin ajutor din partea părinților, să calculeze el singur scorul și să numească câștigătorii.
Pare un lucru mic (facut cu un entuziasm mare de către juniori, vă garantez) dar copilul va învăța destule din acest exercițiu:
Să reprezinte datele într-un tabel (pe linii și coloane)
Să adune în intervalul 0-400 (cred că în jur de 400 a fost cel mai mare scor la noi)
Să ordoneze crescător/descrescător în același interval 0-400
Doar o zi ne mai desparte de weekend, așa că m-am gândit să vă propun niște tehnici de pictură cu acuarelă care, cu siguranță, îi vor amuza pe copii (și pe părinți).
Dacă le încercați am să vă rog să îmi lăsați în comentarii operele de artă ale micuților voștri.
Materiale necesare:
bloc de desen pentru acuarelă – în general foile pentru acuarelă sunt foi dense, destul de poroase, groase. Altfel, dacă hârtia este subțire, nu va mai ramîne dreaptă. Noi avem hârtie de 190g/mp su chiar de 300g/mp. V-am lăsat linkuri nu pentru reclamă ci ca idee de ce blocuri de desen folosim acum, după ce am încercat o mulțime de variante.
acuarele bune – bune nu înseamnă neapărat scumpe, noi am luat de la Ikea ACESTE acuarele și suntem mulțumiți de ele – au culori bune, vii, de calitate. Mai mult, vin cu o tăviță, un pahar mic de plastic pentru apă și cu 2 pensule magnifice, de calitate.
pensule
pahar cu apă
Pentru diversele tehnici (aș recomanda să nu le încercați pe toate odată, ci pe rând, pentru a putea lasa copilul să deseneze în tihnă) mai trebuie:
sare – grunjoasă, fină, extra fină (inițial e în funcție de ce găsiți sau aveți în casă, apoi, după ce vedeți cam cum funcționează sarea cu afuarelă, alegeți dimensiunea în funcție de ce textură doriți să dați în desen)
marker fin negru/pix negru/roller cu gel negru (opțional: un mic burete)
creioane cerate (pe bază de ulei, nu de apă)
TEHNICA ACUARELĂ CU SARE
Este o tehnică cât se poate de simplă, care poate face puțină mizerie, dar e acceptabilă în numele artei.
Pe foaia de hartie, se pictează în mod obișnuit, cu acuarele. Cât timp culoarea este umedă, se presară sare peste desen. Se lasă să se usuce – sau cel mai bine, dacă e multa apă, se usucă forțat după 1-2 minute cu un uscător de păr și se înlătură sarea. Se obține o textură faină, pentru că sarea va atrage culoarea.
TEHNICA ACUARELĂ plus desen cu MARKER NEGRU
Numai imaginația este limită. Se pictează în câmp cu acuarelă în diverse culori, sau pete neregulate, în funcție de ce dorim să desenem. Apoi, cu marker negru, se trasează contururi fine. Mai jos sunt două exemple de felicitări făcute de Junior folosind această tehnică: flori și peisaj de iarnă.
Felicitare- peisaj de iarnă
Felicitare – Flori de primăvară
TEHNICA ACUARELĂ și CREIOANE CERATE (pe bază de ulei)
Mai întâi se desenează diverse elemente ale tabloului cu creioane cerate, apoi se pictează inclusiv peste aceste elemente, cu acuarelă. De exemplu, în desenul de mai jos, podul, trunchiurile de la copaci și nuferii au fost desenați cu creion cerat, apoi Junior a pictat cum o face în mod obișnuit, cu acuarele.
Dacă pentru cei micuți (3-8 ani) am scris despre un joc foarte simpatic de la Smart Games – Trucky, a venit și rândul celor mai măricei. Jocul propus astăzi, Ghost Hunters, este marcat a fi pentru copii de peste 6 ani. Merge și de la vârste mai mici, dar numai primele nivele. Veți vedea, când se ajunge la nivelele superioare, chiar și adulții s-ar putea să aibă nevoie de puțin timp de gândire.
Obiectivul jocului este să așezi cele 6 piese transparente peste cartonaș, astfel încât fiecare fantomă să fie vizibilă în lumina lanternelor. Piesele trebuie așezate întotdeauna cu fața cu imagine în sus. De altfel, au și niște piciorușe-bumbi.
Sunt în total 60 de nivele, de la ușor la foarte greu. La primele nivele găsiți și indicii – linii albe ce trasează locul elementelor, iar lanternele desenate pe cartonaș indică locul și direcția elementelor pe care sunt lanterne. Pe măsură ce se avansează în joc, aceste indicii dispar, astfel încât jucătorul rămâne stămân peste lanterne și fantome. Fiecare provocare are o singură soluție.
Jocul dezvoltă creativitatea, percepția vizuală, perspectiva spațială, stimulează creativitatea și capacitatea de a rezolva diverse probleme.
Dacă până acum au fost joculete individuale – bune pentru distrat copiii cât timp părinții fac una-alta, pentru weekend am să vă pregătesc un articol cu 2 jocuri de jucat in familie.
Știu că nu e cazul acum de pachețelele de mâncare, dar e bine să aveți o idee deja făcută pentru la toamnă. Dacă va fi să fie la toamnă. Dacă nu, pentru când va fi nevoie…
Întotdeauna fac pachetul pentru școală de dimineață. Știu, poate părea incomod, dar la mine a devenit un ritual: mă trezesc la ora 6 dimineața, mă duc la baie și îmi spăl dinții și fața, intru la bucătărie și închid ușa. Las expresorul să facă un latte machiatto și scot din frigider cele necesare pachetelului. În general fac un tabel la sfârșit de săptămână cu ce vor conține toate pachetele din zilele care vor urma. Nu este necesar, dar e bine să fie făcut. În funcție de ce pun în pachet, durează între 10 și 30 minute (dacă, de exemplu, fac clătite). Deci cam până pe la ora 6:30-6:40 totul este gata. Apoi stau și citesc până la 7:00-7:10 când scol domnișorul.
Pachetul propus astăzi arată cam așa:
El conține: – lipie cu unt și salam milanez – roșii – Babybel – diverse fructe- kiwi, căpșune, afine, kumquat
Un pachet de cărți de joc ar trebui să fie nelipsit de la orice oră de matematică, fie că ne jucăm cu el acasă sau la școală. Pentru că matematica nu ar trebui să fie o chinuială continuă 12 ani de zile, ci ceva plăcut și distractiv.
Mai jos vă las câteva jocuri ce pot fi încercate – acasă sau la școală- cu copilași de clasele primare.
Război cu numere mari (2 jucători)
Din pachetul de cărți se înlătură figurile. Cărțile de joc se împart în mod egal celor 2 jucători. Fiecare copil întoarce 2/3/4 cărți odată (în funcție de numerele învățate) și trebuie să aranjeze aceste cărți astfel încât să obțină un număr cât mai mare. Cel ce reușește să formeze numărul cel mai mare ia toate cărțile. Apoi copiii reîntorc alte 2/3/4 cărți și tot așa, până unul dintre ei reușește să ia toate cărțile.
Război cu adunări sau înmulțiri (2 jucători)
Din pachetul de cărți se înlătură figurile sau li se atribuie numere. Cărțile de joc se împart în mod egal celor 2 jucători. Fiecare copil întoarce 2 cărți odată, iar cel ce are suma (sau produsul) celor 2 cărți mai mare, ia cărțile de pe masă. În caz de egalitate, se mai întorc 2 cărți și se reia jocul. Cel ce câștigă ia și cărțile rezultate din egalitate. Câștigă cel ce reușește să ia toate cărțile – dar în realitate câștigă amândoi copiii.
Până la 100 (2-4 jucători)
Pachetul de cărți amestecate este pus în mijlocul copiilor, cu fața în jos. Fiecare copil întoarce, pe rând câte o carte pe care o pune tot la mijloc cu fața în sus, spunând cu voce tare sumadintre cartea extrasă și cărțile întoarse deja existente pe masă. Cel ce ajunge primul la 100 (sau depășește 100) ia toate cărțile întoarse până în acel moment.
Numărul țintă (2-6 jucători, copilași puțin mai mari)
Cărțile din pachet se amestecă, iar acesta se pune cu fața în jos. Din pachet se extrag 5 cărți de joc: prima va reprezenta numărul țintă, celelalte cărți – numere cu ajutorul cărora trebuie să se ajungă la numărul țintă, folosind diverse operații matematice (adunare, scădere, înmulțire, împărțire). Cel care reușește să ajungă la numărul țintă folosind cât mai multe cărți câștigă cele mai multe puncte (câte 1 punct pentru fiecare carte folosită)
Săptămâna aceasta, luni, Junior a început o nouă carte: 35 mai de Erich Kästner (dacă nu știați, Kästner este și autorul celebrei cărți Emil și detectivii). Până acum a citit cam jumătate, deci am considerat că și-a făcut o părere despre ea.
Ca o notă și pentru viitoarele expuneri despre cărți: întâi veți afla cum se vede cartea prin ochii unui copil de 9 ani. El citește în gând dar eu îl întreb mereu: cum merge treaba, ce mai spune autorul și care e părerea lui despre întâmplări, ce îi place și ce nu îi place (da, mai sunt și lucruri care nu ne plac – îmi aduc aminte că în facultate m-am îmbolnăvit fizic citind Fii și îndrăgostiți, atât de mult nu mi-a plăcut la acel moment) Apoi va urma și părerea mea – doar că ea este destul de „alterată” (pozitiv sau negativ) de studii literare.
Junior, 9 ani: Cum e cartea? E o carte ciudată, dar e distractivă. Într-o zi de 35 mai – joi adică, un copil și unchiul său se întâlnesc pe drum cu un cal care le cere un cub de zahăr. Apoi se împrietenesc, calul vine la unchi acasă și toți trei pornesc către Mările Sudului. De ce se duc acolo? Copilul trebuia să scrie o compunere despre Mările Sudului și cum nu le cunoștea, s-au dus să le exploreze. Cum au ajuns? Ei, printr-un dulap, ca în Narnia. Și de aici încep alte multe aventuri, care mai de care mai ciudate… Restul vă las pe voi să îl descoperiți.
Am citit și eu cartea – în diminețile în care mă trezesc mult prea devreme. Comparată de foarte mulți cu Alice în țara minunilor a lui L. Caroll, mie mi s-a părut a aduce mai mult cu prima parte din Spuma zilelor de Boris Vian – un fel de vis suprarealist maniacal, care către sfârșit e pe cale să se transforme într-un coșmar. Cea mai puternică imagine vine la final de carte, unde, la o fermă complet mecanizată, mii de vaci sunt transformate automat, fără vreo intervenție umană, în șnițele, frișcă, valize și încălțăminte din piele (care se revarsă pe benzile transportatoare de la celălalt capăt al fermei).
Junior citește destul de mult. Acum, în vacanță, cam o carte la 2-3 zile, în funcție de cât de mult îl captivează povestea și de cum este tipărită cartea (poze/mărimea scrisului,…) În timpul școlii este destul de greu să păstreze același ritm, dar totuși citește măcar 30 de minute, seara la culcare (în jur de 3 capitole). La concurență cu jocurile, sunt cărțile: biblioteci întregi cu cărți, puse chiar pe 2 rânduri.
Astăzi este despre primii pași către lectură.
Junior a fost inițiat în ale cititului/alfabetului foarte devreme (ar spune unii), dintr-o pură întâmplare: la vârsta de 1 an și 2 luni, după ce îl diversificasem (aproape) complet, s-a gândit ca nu mai vrea să mănânce. Nimic. Zero. Nada. Nimic-nimic, în afară de lapte formulă. Am zis că e o toană, că va trece în 1-2 săptămâni, dar copilul s-a dovedit mai încăpățânat decât toate teoriile. După 7 luni de nemâncat (sau mâncat numai lapte), am ajuns la psihoterapeut, care ne-a sfătuit să introducem un singur aliment, același, timp de 2-3 săptămâni.
Așa a intrat, în viața lui, supa clară cu paste făinoase mici. Pur întâmplător, pastele au fost litere. Iar acela a fost începutul.
– Acuuum deschidem gura și vine un M în burtică! – Uite, vine și un A, guuura maaare! – Ia uite, iar M… si imediat alt A și scriem MAMA în burtă!
Și tot așa, rând pe rând cu toate literele, de ajunsesem să îi spun, la sfârșit de masă, că are în stomac o întreagă carte.
Apoi își căuta singur literele prin supă și le aranja în ce cuvinte dorea el.
Pe lângă pastele făinoase în formă de litere i-am mai cumpărat: un set de litere magneticemari (atenție la copiii care bagă totul în gură!) cu care scria pe calorifere și pe frigider, cât timp eu găteam și un covoraș din spumă cu litere, pe care i-l amplasasem în sufragerie, astfel încât pe unde se învârtea dădea cu nasul de ele.
Începutul a fost vijelios, astfel încât pe la 3 ani citea și scria, fără probleme, cu majuscule. Primul cuvânt scris? ZAZA. Așa i-a spus el mașinii de spălat și chiar și acum, la 9 ani, numele ei așa a rămas: ZAZĂ.
După încă un an au început, însă, problemele. Dacă pe la 3-4 ani îl interesau numai cuvintele citite/scrise, pe la 4 ani și jumătate-5 ani a început să fie din ce în ce mai interesat de semnificația textului citit. A textului per ansamblu, nu a cuvintelor luate separat. Ceea ce a fost foarte bine, dar foarte frustrant. Pentru că atunci când citesti pe cuvinte/litere/silabe, până la sfârșitul frazei/paragrafului deja ai uitat începutul. A fost nevoie de multă înțelegere și dragoste și perseverență pentru a depăși acest moment critic.
Ca recomandări pentru primele lecturi, aș spune că sunt foarte importante următoarele:
cărțile să aibă povestiri scurte, foarte scurte (maxim 1-2 pagini)
scrisul (fontul) să fie suficient de mare
cartea să fie bogat ilustrată
Primele lui cărți adevărate, pe care le-a citit singur cap-coadă, când avea 5 ani jumătate:
Colecția Stiu să citesc – Editura Girasol si Colecția cu Stilton – Editura Rao.
Editura GIRASOL – Stiu sa citesc. 20 de fabule de La Fontaine
Editura RAO- Banda motanului. Geronimo Stilton . Vol. 4
Dar indiferent de cum încep copiii lectura, cum învață literele, ce cărți vor să citească, etc, rolul părintelui/educatorului este să îi îndrume și să îi spijine în momentele dificile ale acestui drum. Momente care nu vor fi puține, cu siguranță.
Nu de puține ori am purtat discuții în contradictoriu despre egalitatea de șanse la școală. Că deși învățământul este așa-zis gratuit, nu toți copiii vor fi școliți la fel. Că depinde extrem de mult implicarea dascălilor, a părinților și, de ce nu… meditațiile, acolo unde părintele nu poate ajuta (între noi fie vorba, eu îmi închipui că un părinte care a luat bac-ul își poate ajuta copilul cel puțin până la liceu și cred că mai degrabă e o chestiune de comoditate angajarea unui meditator pentru clasele gimnaziale).
Când a năvălit pandemia peste noi și școlile au fost închise, apoi după ce tot procesul educațional a trebuit mutat în online, am spus: foarte bine! e un moment bun pentru învățământ să facă 10 pași înainte.
Dar cei de la țară? Ei nu au internet, nu pot face școală online, nu au tablete, nu au… mi s-a spus.
Să fim serioși, cei din mediul rural nu au, în primul rând, dascăli de calitate. Nu tabletele, internetul sau tablele interactive le lipsesc ci, in primul rând, lipsesc cadrele didacticebine pregătite. Nu le lipsesc 4 luni de școală online, ci ani întregi de școală offline.
Copiii din mediul rural nu au nicio șansă la o educație de calitate, cel puțin nu în timpurile noastre. Și asta este foarte, foarte trist.
Facts: 38% din elevii din mediul rural au obținut note sub 5 la Evaluarea Națională 2020. 46% din elevii din mediul rural au obținut note sub 5 la examenul de matematică de la Evaluarea Națională 2020
Casa noastră este plină de jocuri. Si când spun plină, inseamnă biblioteci întregi, cutie lângă cutie.
Am început să îi luăm juniorului jocuri de logică/educative de când a împlinit 6-7 luni și a stat în fund. De atunci și până acum nu a putut să ne oprească nimeni. Poate numai spațiul- care în curând va deveni insuficient, având în vedere că de câțiva ani au început să curgă și cărțile juniorești- dar suntem români și știm să reglăm totul din mers: mai dăm din jocurile depășite (ca vârstă) și altor copii, lăsând astfel loc jocurilor noi.
Astăzi am decis să scriu despre un joc pentru copii de 3-8 ani de la Smart Games (unii dintre favoriții noștri în materie de jocuri) numit Trucky. (abia când i-am făcut poze am văzut că noi avem varianta în maghiară a jocului)
Povestea jocului este simplă: 3 camioane draguțe și colorate trebuie să care marfă. Doar că marfa are diverse forme și trebuie aranjată cu grijă în fiecare camion, astfel încât nici să nu dea pe dinafară, nici să nu rămână spații libere.
Camioanele vin însoțite de marfă și de lista cu mărfurile cerute în fiecare camion. Sunt 4 nivele, de la ușor la foarte greu.
Jocul este conceput pentru grupa de vârstă 3-8 ani. Din experiența noastră (a mea cu Junior), pe la 3 ani copilul va dori mai mult să se joace cu camioanele decât să rezolve vreo problemă de logică/aranjare a pieselor în camioane. Dar e ok și așa, se familiarizează cu interiorul camioanelor și cu forma pieselor. Pe la 3 ani jumătate- 4 ani, va începe să rezolve puzzelurile propuse de joc.
Jocul dezvoltă creativitatea, percepția vizuală, perspectiva spațială, stimulează creativitatea și capacitatea de a rezolva diverse probleme.
Pentru părinți: nu vă imaginați că jocul, marcat 3-8 ani, nu vă va da bătăi de cap și dumneavoastră. Ba da… pe la nivelurile expert vă va da. În cel mai rău caz, în cărticica cu sarcini, pe fiecare verso al sarcinii aveți și rezolvarea.
Puteți să îmi lăsați în comentarii ce jocuri v-ar mai interesa – ce categorii de vârstă, ce doriți să exerseze copilul (pe lângă distracție și topit timpul), pentru câte persoane doriți să fie jocurile (jocuri de echipă sau jocuri individuale).
Bineînțeles că aș putea scrie un roman la fiecare pachet în parte, o poveste, o nuvelă, o legendă, ceva… dar nu o voi face. Mă voi rezuma strict la conținutul pachetelului și, acolo unde este nevoie, câteva mici sfaturi care pot fi de ajutor.
Reguli importante pentru noi atunci când construim un pachețel pentru școală: 0. copilul participă activ la alegerea mâncării și la pregătirea ei; 1. trebuie să conțină fructe și legume; 2. întotdeauna primește „un dulce” (da, dom’le, nu suntem noi ăia mai catolici decât Papa); 3. cutia de mâncare trebuie să fie adaptată mâncării trimise. (în doi ani reușit să avem o colecție impresionantă de cutii și cutiuțe pentru diversele mâncăruri, voi scrie separat despre ele)
Pachețelul de față cuprinde: – sandwich tradițional (pâine, unt, cașcaval) – castraveți – portocală – ananas și afine – mini-negresă
Astăzi este despre sinonime, antonime, omonime și paronime, noțiuni ce se învață încă din clasele primare.
Pentru a-i fi mai ușor lui Junior, bunica -care numai printr-o întâmplare nu a fost profesoară de limba română- i-a realizat acest minunat „poster” pentru camera lui: o reprezentare grafică a noțiunilor de mai sus, cu explicații și exemple.
11 MARTIE 2020– data care a schimbat radical tot ceea ce însemna învățământ tradițional.
Nu voi intra în analize despre cum a fost această trecere în diverse unități de învățământ, (cel puțin pentru moment) ci mă voi rezuma la ce a însemnat școala online pentru noi. Noi însemnând părinți cu joburile relocate acasă plus un copil de 8-9 ani, aflat în martie în mijlocul clasei a III-a.
Școala online a fost, în primul rând, mult mai mult timp petrecut împreună. Eu am fost cu el, pas cu pas, la școală. O masă lungă în sufragerie, la un capăt al ei – școala online, la celălalt capăt al ei – jobul online. A fost greu dar consider că noi toți am avut de câștigat: eu am învățat să îmi organizez mult mai bine taskurile de la serviciu, iar copilul să se adapteze atât la orarul lui online cât și la programul meu.
Schimbarea de program a fost unul dintre marile beneficii, din punctul meu de vedere: dacă înainte trebuia să mă trezesc la ora 6 dimineața, ca să am timp să îi prepar micul dejun, plus pachetul pentru școală (voi reveni destul de des la tema pachetelor de mâncare pentru școală), iar la ora 7 să îl trezesc pe Junior și să înceapă distracția, odată cu izolarea și școala online am putut să îmi încep activitatea mult mai tîrziu, adică în jurul orei 8. Bineînțeles că tot la ora 6 am continuat să mă trezesc… dar aceasta este deja o problemă de rutină, de exercițiu făcut deja de 6 ani…
Nimic nu a mai fost făcut pe fugă, nu a mai existat: mănâncă repede, că întârziem, te-ai îmbrăcat? dinții… dinții sunt spălați? hai, că drumul e aglomerat, plouă, Waze spune că facem 40 de minute și nu 20, ca de obicei, hai! hai! hai! unde este sticla cu apă? ți-ai luat sacul de sport? hai, mai repede, că întârziem!
Acum nu mai întârziam nicăieri. Totul se făcea relaxat, fără stres, fără agitație…
Un alt beneficiu major a fost că am putut fi prezentă la orele copilului. De mult timp mi-am dorit asta, izolarea și școala online mi-au dat această posibilitate. Voiam să aud lecțiile, copiii, pentru că aveam o mulțime de întrebări în legătură cu propriul meu copil și cunoștintele acumulate de el. Mi-am răspuns la ele în timp…
Alte lucruri pentru care am iubit școala online: am putut să ne organizăm cum am dorit după terminarea orelor, copilul a putut să studieze mult mai mult la pian (marea lui pasiune), a avut mult mai mult timp de joacă (chiar dacă numai în casă) si de odihnă.
Desigur, au fost și câteva puncte mai puțin bune, dar pe care am încercat să le depășim:
copilul nu a fost învățat cu temele acasă (cele de după ore) pentru că școala cu care era el obișnuit avea teme numai în weekend (programul obligatoriu de școală normală este de la 8:30 la 17:00 și cuprinde inclusiv ore de consolidări). Ne-am luptat puțin să își facă temele de după programul online.
multele ore petrecute online (de la 9:30 la 14:00/15:00 zilnic) și-au spus cuvântul: seara, copilul devenea mai nervos, mai irascibil, hiperexcitat.
nevoia de socializare s-a transformat în timp petrecut pe rețele de socializare (skype și whatsapp) plus jocuri online. A trebuit să aplic restricții de conținut și de timp petrecut online pentru ca Junior sa nu dea peste vreun blogger.. știți voi de care…
Cam asta a fost – în linii mari- școala online la noi. Nu aș vrea să intru în discuții filosofice de genul: școala înseamnă interacțiunea cu colegii și profesorii, față în față, numai acolo intră în mediu/atmosferă, numai acolo învață, numai acolo…
Da, există o fărâmă de adevăr în fiecare opinie, dar trebuie să ne adaptăm vremurilor pe care le trăim: avem un virus periculos, o boală pentru care nu există încă vaccin sau tratament. Până când le vom avea- prefer precauția pe principiul: decât sărac și bolnav, mai bine bogat și sănătos.
Invățăm împreună 