Nu mai avem răbdare…

Nu mai avem răbdare să citim în întregime un enunț al unui exercițiu de ciclu primar. Ne repezim să arătăm cu degetul, acuzator, un colectiv de profesori care au conceput un manual că sunt proști, neatenți, necunoscători ai materiei pe care o prezintă copiilor, fără să vedem, de fapt, ce le cer ei copiilor: atenție în citirea cerințelor.

Nu mai avem răbdare să verificăm sursa unei postări acuzatoare, pe rețelele sociale. Dacă așa a constatat individul X atunci acela este adevărul: nu poate greși, nu poate răspândi o informație falsă. Mai mult, trebuie sprijinit în răspândirea informațiilor false, atâta timp cât lovim într-o direcție sau în alta.

Nu mai avem răbdare să ne înțelegem colegii de breaslă, dascălii de pe orice nivel: întorși unii împotriva celorlalți, rupem legaturile și așa slăbite de factori externi. Avem impresia că profesorul de mate face prea puțin, profesoara de istorie nu își ține ora cum trebuie, educatoarea trimite prea multe fișe pe care trebuie să le facem împreună cu copilul, în timp ce și noi avem treburile noastre, că invățătorul ar trebui să își dea mai mult interesul și să nu mai insiste atât pe litera m.

Nu mai avem răbdare, ca profesori, să stăm și să înțelegem copilul. Să vedem ce îl doare, ce îl deranjează, cum i-ar plăcea să învețe, ce l-ar atrage pentru a studia mai mult materia predată. Nu mai avem răbdare pentru că trebuie predată exact materia aceasta, exact programa asta, exact aceste noțiuni. Nimic în plus, nimic în minus, toate trebuie marcate în catastif. Noțiunile, înțelese sau nu, asimilate sau nu, interiorizate sau nu, au fost predate, bifate, mergem mai departe…

Nu mai avem răbdare, ca părinți, să le explicăm copiilor că profesorii sunt tot oameni. Că profesorii au și ei zile bune și zile mai puțin bune, zile liniștite sau zile mai agitate. Că trebuie înțelegere și răbdare și iubire.

Nu mai avem răbdare să construim punți de comunicare între toți actorii implicați în actul educațional: părinți-dascăli-copii-directori-școală.

Și chiar și acest articol a fost scris pentru că nu mai am răbdare să citesc postări ca cea de mai jos, pe rețelele sociale. (punctul de plecare al primului paragraf)

Și ar trebui să ne găsim repede-repede resurse și răbdarea cea pierdută pentru că s-ar putea ca timpul să nu mai aibă răbdare cu noi, iar cei ce vor plăti pentru această mare lipsă să fie chiar copiii nostri.