Câteva vorbe despre programul nostru de vacanță

Anul acesta programul de vacanță este puțin mai special: evităm cât mai mult ieșirile în aglomerație și încă nu avem curajul de a pleca pe undeva prin țară. În principiu, anii trecuți mergeam și la munte și la mare, dar anul acesta vom spune pas ca să ne protejăm sănătatea.

Astfel încât trebuie să ne găsim activități pentru toată ziua, care să includă: program de lucru pentru adulți, program de lucru pentru copil și program de joacă/recreativ.

În principiu, ziua se desfășoară după o rutină destul de bine stabilită:

– ne trezim în jur de 7- 8 dimineața, apoi urmează rutina de dimineață care cuprinde duș, gimnastică, mic dejun.
– la ora 9:00 deschid calculatorul și fac planul pe ziua respectivă.
– între orele 10-12 copilul citeste, noi lucrăm. E un moment minunat pentru a-și îmbunătăți modalitatea de lectură, intonația și dicția (uneori îl pun să îmi citească și mie, cu voce tare). Până acum, de când a început vacanța, a citit deja 18 cărți. Cărți normale, fără (prea multe) poze 🙂
– între 12-13 eu pregătesc diverse pentru prânz (în principiu mâncarea se gătește singură, noaptea, dar mai râmân mici activități de făcut înainte de masă (de exemplu găluști, salată, vreun sos care trebuie să fie preparat atunci…). Copilul are pauză de joacă sau, dacă vrea, poate participa la activitățile din bucătărie. Da, în general îi place în bucătărie, dar sunt și momente în care vrea să se joace sau să facă altceva.
– între 13-14:30 luâm prânzul
– după 14:30 eu trec înapoi la lucru, el trece la lucrul lui – matematică și română. Lucrează în jur de o oră jumătate- 2 ore. Aici îi scriu eu pe caiet „norma”: exercițiile pe care trebuie sa le rezolve singur cât eu lucrez. Ce nu știe lasă nefăcut și rezolvăm după ce termin eu programul. În general aceasta e partea distractivă, pentru că explicăm cu piese de lego, omuleți, cărți de joc, bilețele, mașinuțe, mărgele și chiar pisici de pluș. Matematica de olimpiadă e foarte frumoasă și ușoară dacă pare o joacă…
– apoi el repetă la pian (cam o oră) și se joacă. Joaca include distracția pe germană, engleză și franceză cu Duolingo.
Pe parcursul zilei are o oră de tabletă/telefon/roblox, timp împărțit în 2 tranșe: 20+30 min. (10 minute cade netul si se reconecteaza). Timp de 2 saptamani a avut sters roblox, pt ca m-a enervat grav :)))) așa că nu vă sfiiți, dragi părinți, să aplicați metoda Stergem aplicația.
– după ce termin programul (ora 18:00) ne uităm peste ce nu a știut la mate și la română – nu e foarte mult, în general, maxim o oră daca sunt probleme foarte grele și metode foarte atractive de rezolvare. Dacă nu e nimic, ne jucăm împreună.
– la 19:00, când și tati termină programul, ne jucăm toți 3 vreo 2 ore + masa de seară (15 minute). Sau, dacă reușim să ne urnim, ieșim afară, într-un parc neaglomerat.
– la ora 21 – duș/baie, în pat, ascultăm o lecție de istorie/geografie, citim ceva de biologie… cam 30-40 min
– urmează somnul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: