Qwirkle (de la MindWare) este un board game pe care îl pot juca 2-4 jucători. Este, deci, ideal de jucat în familie. Mami, tati, lăsați telefoanele și treceți la joacă!

Clasificat 6+ ca vârstă, poate fi jucat cu ușurință și de copii mai micuți. Regulile jocului sunt foarte simple, piesele sunt desenate și foarte colorate, deci nu este nevoie decât de spirit de observație, atenție, strategie și puțină gândire logică. (nu subestimați copiii!)
Când plasezi cele 108 piese de joc din lemn, ai numai două posibilități pentru a le combina: dacă piesele seriei sunt de aceeași culoare, trebuie sa difere formele lor; dacă forma este identică, trebuie să difere culorile pieselor. Ideea jocului este să acumulezi cât mai multe puncte.
În 2011 a primit în Germania premiul Spiel des Jahres (Jocul anului).
Jocului îi putem da un farmec aparte dacă rugăm copilul să țină scorul (scorul se ține pe hârtie) – să construiască tabelul, să îl completeze la fiecare mișcare a jucătorilor și, de ce nu, la final, cu puțin ajutor din partea părinților, să calculeze el singur scorul și să numească câștigătorii.
Pare un lucru mic (facut cu un entuziasm mare de către juniori, vă garantez) dar copilul va învăța destule din acest exercițiu:
- Să reprezinte datele într-un tabel (pe linii și coloane)
- Să adune în intervalul 0-400 (cred că în jur de 400 a fost cel mai mare scor la noi)
- Să ordoneze crescător/descrescător în același interval 0-400