Trucky- joculeț distractiv și educativ de la Smart Games (3-8 ani)

Casa noastră este plină de jocuri. Si când spun plină, inseamnă biblioteci întregi, cutie lângă cutie.

Am început să îi luăm juniorului jocuri de logică/educative de când a împlinit 6-7 luni și a stat în fund. De atunci și până acum nu a putut să ne oprească nimeni. Poate numai spațiul- care în curând va deveni insuficient, având în vedere că de câțiva ani au început să curgă și cărțile juniorești- dar suntem români și știm să reglăm totul din mers: mai dăm din jocurile depășite (ca vârstă) și altor copii, lăsând astfel loc jocurilor noi.

Astăzi am decis să scriu despre un joc pentru copii de 3-8 ani de la Smart Games (unii dintre favoriții noștri în materie de jocuri) numit Trucky. (abia când i-am făcut poze am văzut că noi avem varianta în maghiară a jocului)

Povestea jocului este simplă: 3 camioane draguțe și colorate trebuie să care marfă. Doar că marfa are diverse forme și trebuie aranjată cu grijă în fiecare camion, astfel încât nici să nu dea pe dinafară, nici să nu rămână spații libere.

Camioanele vin însoțite de marfă și de lista cu mărfurile cerute în fiecare camion. Sunt 4 nivele, de la ușor la foarte greu.

Jocul este conceput pentru grupa de vârstă 3-8 ani. Din experiența noastră (a mea cu Junior), pe la 3 ani copilul va dori mai mult să se joace cu camioanele decât să rezolve vreo problemă de logică/aranjare a pieselor în camioane. Dar e ok și așa, se familiarizează cu interiorul camioanelor și cu forma pieselor. Pe la 3 ani jumătate- 4 ani, va începe să rezolve puzzelurile propuse de joc.

Jocul dezvoltă creativitatea, percepția vizuală, perspectiva spațială, stimulează creativitatea și capacitatea de a rezolva diverse probleme.

Pentru părinți: nu vă imaginați că jocul, marcat 3-8 ani, nu vă va da bătăi de cap și dumneavoastră. Ba da… pe la nivelurile expert vă va da. În cel mai rău caz, în cărticica cu sarcini, pe fiecare verso al sarcinii aveți și rezolvarea.

Puteți să îmi lăsați în comentarii ce jocuri v-ar mai interesa – ce categorii de vârstă, ce doriți să exerseze copilul (pe lângă distracție și topit timpul), pentru câte persoane doriți să fie jocurile (jocuri de echipă sau jocuri individuale).

Succes la joacă!

Un gând despre „Trucky- joculeț distractiv și educativ de la Smart Games (3-8 ani)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: